Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

IPS Andrei despre colindul antisemit: Nu a fost un gest conştient

Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, IPS Andrei a declarat, luni, referitor la colindul antisemit difuzat de TVR 3, că nu crede că a fost vorba despre un gest conştient şi că românii nu pot fi acuzaţi că sunt ...

Share

Rl online 0 comentarii

23.12.2013 - 21:13

Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, IPS Andrei a declarat, luni, referitor la colindul antisemit difuzat de TVR 3, că nu crede că a fost vorba despre un gest conştient şi că românii nu pot fi acuzaţi că sunt antisemiţi, informează Mediafax.

Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a declarat, luni, la întâlnirea cu reprezentanţii presei pentru mesajul de Crăciun, că poporul român nu este antisemit, iar difuzarea colindului nu a fost un gest conştient făcut de colindători.

"Cred că a fost un eveniment nefericit. Nu ştiu dacă lucrul acesta a fost făcut conştient de colindătorii respectivi, eu cred că nu au făcut-o cu bună ştiinţă. Nu ştiu dacă poate fi taxat folclorul nostru. Oricum, poporul român nu este antisemit. Mântuitorul Isus Hristos, după trup, este evreu şi noi prăznuim naşterea Lui şi ne bucurăm, cum am putea fi antisemiţi? Cred că i s-a dat prea mare amploare cazului, nu cred că s-au gândit deloc cei ce l-au colindat. Până la această vârstă am auzit multe colinde şi am colindat multe colinde, dar colindul respectiv, până când nu s-a făcut caz de el, nu l-am auzit", a spus Mitropolitul Andrei.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, în 12 decembrie, cu 50.000 de lei Societatea Română de Televiziune (SRTv), din cauză că pe TVR 3 şi TVR Cluj a fost difuzat, într-o emisiune din 6 decembrie, un colind antisemit, care a încălcat legislaţia audiovizualului.

De asemenea, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat, în 16 decembrie, Regia de Transport Cluj de care aparţine Ansamblul "Dor transilvan", care a interpretat colindul antisemit la TVR 3, precum şi Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, cu câte 5.000 de lei.

Situaţia a fost sesizată către CNA şi CNCD de către Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22.

"A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum", potrivit unui fragment din colind, publicat de Revista 22.

Reacţii negative faţă de difuzarea colindului au fost exprimate şi de Ambasada Israelului, Ambasada SUA, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Cluj şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel".

Pe de altă parte, patru asociaţii pentru promovarea tradiţiilor au cerut anularea amenzii date de CNA Televiziunii Române pentru colind, argumentând că în versurile acestuia se vorbeşte despre iad şi pedepsirea evreilor pentru condamnarea lui Iisus.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...