18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialIPJ Hunedoara face o anchetă internă după ce un polițist aflat singur...

IPJ Hunedoara face o anchetă internă după ce un polițist aflat singur la serviciu a sunat la 112 ca să ceară ajutorul colegilor

Inspectoratul de Poliţie Județan Hunedoara a dispus o anchetă internă după ce un poliţist, care era singur la serviciu, a sunat la numărul de urgență 112 pentru a cere sprijin, informează duminică Mediafax.

Polițistul a sunat la 112 în momentul în care era pus în situaţia de a rezolva trei cazuri simultan, dintre care două erau solicitări venite chiar prin Serviciul Unic de Urgenţă 112.

Agentul Iustinian Ivanciuc este angajat al Poliției de Ordine Publică din Lupeni.

„Am sunat la 112 pentru că am fost depăşit de situaţie (…). Am primit trei apeluri, consecutive, la interval de circa două minute unul de celălalt. Unul pe linie directă şi două apeluri venite prin 112. Eu eram singur şi menţionez că nu am permis de conducere deşi am maşină la dispoziţie pentru cele 8 ore de program. Dar nu am permis. Pentru prima intervenţie am cerut – conform protocoalelor – sprijin de la colegii de la Poliţia Locală. Apoi am rămas blocat la o spargere de grădiniţă unde trebuia să asigur perimetrul, să conserv probele, până veneau colegii mei de la Judiciar”, a declarat, duminică, Iustinian Ivanciuc.

Pentru că nu soseau poliţiştii de la Judiciar şi mai exista un apel la 112 în aşteptare, potrivit căruia se reclama un scandal şi un furt de telefon, omul legii spune că şi-a sunat şeful direct, care i-ar fi spus să plece de la Grădiniţă şi să o las pe directorare să păzească locul infracţional.

Ivanciuc a refuzat, însă, să părăsească grădiniţa până au ajuns poliţiştii de la Judiciar şi a anunţat şi IPJ Hunedoara de situaţia cu care se confruntă, pentru a fi coordonat.

„Am sunat la Deva, la Inspectorat (IPJ – n.r.) că nu mai ştiam ce să fac. L-am sunat pe domnul ofiţer de serviciu de la IPJ Hunedoara, domnul Dinu. Pentru că după alte multe minute, situaţia nu s-a schimbat am sunat direct la 112 să spun că la al doilea apel primit prin 112 niciun echipaj al Poliţiei Lupeni nu se poate prezenta, fiindcă nu are cine. Eu eram blocat în cazul de la grădiniţă. Doamna de acolo mi-a spus că nu e o urgenţă şi să–mi sun şefii”, a mai precizat Ivanciuc.

Poliţistul a ajuns în cele din urmă, după mai mult de 90 de minute la al doilea apel venit prin 112.

În acest caz, IPJ Hunedoara a dispus o anchetă internă.

„Cu privire la modul de intervenţie şi respectarea procedurilor în vigoare în cazul menţionat, conducerea IPJ Hunedoara a dispus verificări interne, în funcţie de cele constatate, urmând a fi luate măsuri corespunzătoare. De asemenea, subliniem faptul că stabilirea numărului de echipaje de intervenţie în teren este un proces dinamic, ce se raportează la necesităţile concrete ale comunităţii şi la evoluţia fenomenului infracţional. Situaţii de genul celei prezentate mai sus sunt soluţionate punctual, prin dispunerea, de către comanda unităţii, a unor măsuri de suplimentare a echipajelor de intervenţie, în funcţie de situaţia operativă”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, Bogdan Niţu purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

IPJ Hunedoara susţine totodată că a fost suplimentat numărul de poliţişti, aspect negat însă de poliţistul de la Ordine Publică.

Tot IPJ Hunedoara arată că poliţistul de la Ordine Publică a fost ajutat de un coleg de la Poliţia Locală, însă Ivanciuc susţine că pocedural, poliţiştii locali nu pot interveni în locul său.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă