6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO VIDEO Primarul Robu: Poarta care a omorât un om a fost...

FOTO VIDEO Primarul Robu: Poarta care a omorât un om a fost construită în perioada comunistă. Liviu Dragnea: Mi s-a părut că Iohannis a încercat să dea vina pe Guvern

UPDATE 18.00: Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că i s-a „părut” că preşedintele Klaus Iohannis a încercat să dea vina pe Guvern legat de furtuna din Banat, el arătând că Executivul nu este de vină şi că, dimpotrivă, a acţionat corect şi repede.

„Ar fi bine să evităm să mai dăm SMS-uri din alte ţări când apar astfel de nenorociri în ţară. Cred că ar fi primul lucru care ar trebui să-l facem pentru că nu ajută la nimic, decât tulbură lucrurile (…) Guvernul a acţionat corect, repede”.

Întrebat ce l-a deranjat la faptul că a fost transmis un comunicat al Administraţiei Prezindenţiale, în condiţiile în care şeful statului se afla în New York, Dragnea a răspuns: „Nu m-a deranjat, dar totuşi mi s-a părut – poate greşesc – că imediat a încercat să dea vina e Guvern. Nu cred că e Guvernul de vină aici, putem să-i găsim alte vinovăţii”.

„Eu cred că prima preocupare e să ne rugăm ca cei răniţi să-şi revină; a doua – să se facă evalurările rapid şi să se aloce despăgubirile şi, în paralel, să vedem care sunt sistemele de avertizare”, a mai spus Dragnea.

 

UPDATE 16.20: Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat că niciodată nu s-a mai confruntat cu o asemenea problemă, în municipiu, iar cetăţenii ar fi trebuit să fie alertaţi însă nu există un sistem în acest sens. 

"Nu există un sistem de a transmite alerte către cetăţeni. Noi am alertat imediat pompierii. S-a lucrat pe plan local. Noi trebuie să îi avertizăm pe cetăţeni. Ca primar nu m-am mai confruntat cu aşa ceva. Niciodată nu s-a mai pomenit o asemenea furtună. Domnul prim-ministru a arătat deschidere pentru remedierea stricăciunilor provocate de furtună. Eu am punctat că nu e vorba de liderii local, Enel, ei sunt oameni care îşi fac datoria. Dar nu au făcut, in termeni de investiţii, ce ar fi trebuit să facă. 

Eu am postat pe Facebook cum stau lucrurile. Acel panou care a făcut o victimă, era poarta de intrare în oraş, un U răsturnat care a fost realizat în perioada comunistă. În urmă cu vreo doi trei ani s-a făcut doar estetizarea ei. În caietul de sarcini sunt notate cheltuielile, tarifele şi operaţile. S-au făcut expertize, dar nimeni nu a observat neregului. Pur si simplu nu a rezistat, se întâmplă nenorociri. Ştiţi cum a fost la cutremure: s-au schimbat normativele. 

Trebuie să ne pregătim să facem faţă acestor fenomene naturale. Nu suntem obişnuiţi, le vedeam le televizor prin alte părţi. Eu ştiu ce trebuie să facă sistemul. Trebuie intervenit la nivel naţional şi gestionat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

UPDATE 14.05: Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat luni, la Iași, că a cerut autorităților din județele din vestul țării să îi comunice situația calamităților produse de furtuna de duminică seara, informează Agerpres.

„Am luat toată noaptea legătura cu Direcțiile Agricole, cu specialiștii din zona respectivă, pierderile nu sunt pierderi deosebite. Sunt doar întreruperi de activitate, cum a fost cazul în zootehnie. Vom vedea și vom acționa în consecință. E păcat că s-au pierdut vieți omenești, că sunt oameni răniți, e păcat că am avut aceste fenomene la care nu putem face față tot timpul. Natura este mai puternică decât noi în anumite situații. După cum ați văzut, acest exemplu poate să susțină ceea ce spun", a declarat ministrul Agriculturii.

El a subliniat totodată că se vor acorda despăgubiri celor care au culturile afectate de furtuna de duminică seară.

„Am venit cu două soluții rapide pentru această zonă, și anume am solicitat Comisiei Europene ca avansurile la subvențiile pentru agricultură să fie mai consistente, procentul de acordare a avansului este ridicat, acolo este de 70%. O a doua soluție este faptul că am constituit acte normative pentru soia, cultura care a fost cea mai afectată, și unde un criteriu de eligibilitate este acela al nivelului de producție", a mai spus ministrul Agriculturii.

13.07: Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş a anunţat, luni, prelungirea programului de lucru în vederea eliberării de avize obligatorii pentru reparaţii de urgenţă la imobilele istorice afectate de furtuna de duminică, informează News.ro.

„Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş anunţă proprietarii de imobile istorice sau situate în zone de protecţie şi zone protejate, ale căror locuinţe au fost afectate de furtuna din 17 septembrie, că îşi modifică programul cu publicul pentru ca eliberarea avizelor obligatorii pentru reparaţii de urgenţă sau punere în siguranţă să se facă în cel mai scurt timp posibil”, informează sursa citată.

Astfel, locatarii din imobilele afectate de vijelie sunt aşteptaţi, în săptămâna 18 – 22 septembrie, zilnic între orele 08.30 şi 17.00, la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş (str. Augustin Pacha nr.8) să depună documentaţia necesară obţinerii avizului de specialitate obligatoriu. Documentaţia cuprinde o cerere scrisă în care să fie menţionate lucrările care urmează să fie executate, precum şi fotografii ale imobilului afectat. 

Carmen Dan s-a declarat mulțumită

 

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a declarat, luni, mulțumită de modul în care autoritățile din județul Arad au gestionat situația creată în urma furtunii de duminică. Ea s-a aflat la Arad pentru a discuta pe această temă cu reprezentanții autorităților județene și ai structurilor din subordinea ministerului, potrivit Agerpres.

Ministrul Carmen Dan a precizat, la ieșirea din Prefectura Arad, că, după ce vor avea loc și discuțiile de la Timișoara, în cursul după-amiezii, vor fi centralizate pagubele și se va stabili modul în care județele afectate de furtună vor fi ajutate. Anterior, ministrul Afacerilor Interne a anunțat că luni, la Timișoara, în jurul orei 15, 00 va avea loc un comandament pentru situații de urgență la care va participa și premierul Mihai Tudose.

 13.05: USR și Dacian Cioloș cer implementarea unui sistem de alertare a populației, după furtuna violentă din vestul țării

12.50: Peste 11.000 de abonați continuă să fie luni fără energie electrică în Alba, în urma vijeliei de duminică seara.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba a precizat că luni erau încă afectate 196 de posturi de transformare și 11.190 de abonați. Astfel, total afectate erau patru linii, cu 123 de posturi de transformare și 6.371 de utilizatori, și parțial 10 linii, cu 73 de posturi de transformare și 4.459 utilizatori.

 În mai multe localități din județ au fost doborâți copaci, cei mai mulți, 150, pe drumul care face legătura cu cel mai important obiectiv natural din Alba, Ghețarul de la Scărișoara. Circulația a fost blocată temporar de arborii căzuți pe carosabil pe mai multe drumuri naționale și județene.

12.45: Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, i-a vizitat luni dimineața pe cei doi copii care au fost răniți în timpul furtunii de duminică după-amiază și care sunt internați în prezent la Spitalul Județean Timișoara, unde au suferit intervenții chirurgicale, potrivit Agerpres.

„Am vrut să-i văd pe cei doi minori care au suportat intervenții chirugicale serioase. Din păcate, Teodora nu este într-o stare foarte bună, este în stare critică. Robert este în stare stabilă. Îmi doresc să se însănătoșească și să revină acasă, alături de părinți", a spus ministrul Carmen Dan.

Ea a precizat că, dintre celelalte persoane internate în spital, o situație mai deosebită este consemnată în cazul unei femei care urmează să fie supusă unei intervenții chirugicale.

 12.40:  Surse: Guvernul a înființat un grup de lucru pentru alertarea populației prin telefonia mobilă

 

12.14: Cinci dosare penale pentru ucidere din culpă, ca urmare a furtunii din vestul tării

15 trenuri sunt anulate după furtuna de la Timișoara. Oameni uciși, case spulberate, copaci smulși. Tudose: 200.000 de oameni nu au energie electrică

10.40: Aproape 200.000 de locuitori din 500 de localităţi nu au, luni dimineață, energie electrică, a anunțat premierul Mihai Tudose.

Potrivit acestuia, urgenţele sunt tratarea răniţilor în urma furtunilor înregistrate în vestul ţării, precum şi restabilirea circulaţiei feroviare.

„Încă mai sunt persoane blocate în diverse locuri, care au fost la munte şi voiau seara să plece spre casă şi nu au mai putut. În fapt, au fost peste 300 de arbori căzuţi, 137-140 de acoperişuri de imobile luate, 42 de tronsoane de cale feroviară, sute de localităţi fără curent electric, sperăm ca astăzi să înlăturăm aceste efecte. (…) Sunt 500 de localităţi cu aproape 200.000 de locuitori fără energie electrică, sunt aproape 100 de echipe de intervenţie în teren", a declarat premierul Mihai Tudose, într-o intervenţie la radioul public.

 10.10: Premierul Tudose va veni în Banat, unde este așteptat luni în jurul orei 15, a anunțat ministrul de Interne, Carmen Dan.

15 județe sunt afectate de furtuna de duminică. Pentru toate regiunile afectate, ministrul de Interne va propune alocarea de bani din fondul de rezervă al Guvernului, discuția pe acest subiect urmând să aibă loc miercuri, a precizat Carmen Dan.

 



Președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului, luni dimineață, să stabilească și să anunțe cine sunt persoanele vinovate de nefuncționarea sistemului de protecție a populației în cazul unor situații de urgență.

„Furtunile extreme din România, din cursul zilei de duminică, au arătat vulnerabilitățile și ineficiența sistemului de prevenire și protecție a populației în cazul unor dezastre naturale. Solicit Guvernului să explice în cel mai scurt timp dacă procedurile au fost respectate și cine se face vinovat de neglijență sau incompetență. Guvernul trebuie să ia urgent măsurile necesare pentru implementarea unui sistem de avertizare rapidă a populației, dar și pentru perfecționarea procedurilor de management integrat al situațiilor de criză. Absența unui astfel de sistem reprezintă un factor de risc la adresa siguranței naționale. Toată compasiunea mea către familiile îndoliate și însănătoșire grabnică celor răniți", a scris șeful statului pe Facebook.


 

Precizările premierului Mihai Tudose

Premierul Mihai Tudose a informat, luni dimineață, că ministrul de Interne, Carmen Dan, a ajuns în vestul țării pentru o evaluare la fața locului a pagubelor produse de furtuna de duminică. Totodată, șeful Executivul a precizat că, în ultimele ore, intervenția autorităților în județele afectate s-a axat pe salvarea vieților, tratarea răniților, degajarea căilor de acces și restabilirea funcționalității transportului feroviar și alimentării cu energie electrică și gaze.

„O estimare completă, din punct de vedere valoric, încă nu este gata. (…) Intervenția de azi-noapte a fost axată pe salvarea vieților, tratarea răniților și pe degajarea căilor de acces și restabilirea funcționalității părții de CFR, Electrica, Gaze. Încă mai sunt persoane blocate în diverse locuri, oameni care au fost la munte. (…) În fapt, au fost peste 300 de arbori căzuți, 137 — 140 de acoperișuri de imobile luate, 42 de tronsoane de cale feroviară, sute de localități fără curent electric. Se acționează, s-a acționat toată noaptea intens și sperăm ca astăzi să înlăturăm aceste efecte", a declarat  Mihai Tudose, la Radio România Actualități.

El a subliniat că urgența numărul unu o reprezintă persoanele rănite. „Doi, restabilirea circulației feroviare: acum se circulă, dar cu greutate. Au fost înlocuite locomotivele electrice cu locomotivele Diesel, unde au picat liniile de contact s-a degajat calea de rulare și s-a trecut pe Diesel. Din punct de vedere aerian, totul este în regulă, se zboară. Acționează acum peste 100 de echipe de intervenție în județele afectate, sunt 500 de localități, cu aproape 200.000 de locuitori, fără energie electrică, sunt aproape 100 de echipe de intervenție de la operatorii de energie care încearcă să restabilească rețelele. Iar, de acum, dimineață, doamna ministru de Interne Carmen Dan este în Banat și începe evaluarea efectivă a pagubelor pentru a putea interveni de la nivel guvernamental cu ajutoare de calamități pentru localități și pentru oamenii care au fost afectați. (…) Eu rămân la București pentru coordonare, dacă mai e nevoie", a mai spus premierul.



„La nivel guvernamental, acum, dimineața, toți prefecții, toți primarii fac inventarul cât de cât complet și vor trimite, la nivel județean, la nivelul prefecturilor, necesarul. Repet, Guvernul este pregătit să intervină și să onoreze aceste solicitări, cu orice e nevoie", a mai spus premierul Tudose.

Mihai Tudose a precizat că reprezintă o prioritate punerea în practică a unui sistem eficient de alarmare. „Nu se poate lua pe planeta asta o măsură fizică împotriva unei furtuni, unui viscol sau… Ceea ce va fi o prioritate, începând cu ziua de astăzi, să stabilim un sistem de alarmare funcțional. Este o idee, m-am sfătuit și azi-noapte cu specialiștii, ca, prin intermediul intermediul rețelelor de telefonie mobilă, toți cei aflați în zonele unde există pericol să se petreacă aceste fenomene extreme să primească o avertizare pe telefon și aici va trebui să lucrăm cu ISU și cu operatorii de telefonie mobilă. De asemenea, rolul radioului public este, după părerea mea, esențial în acest sens", a adăugat șeful Guvernului.



Peste 140 de victime

 Opt persoane au murit și 137 au fost rănite, în urma unei furtuni care a afectat vestul țării, duminică seara. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost semnalate efecte negative la nivelul a 212 localități din 15 județe (Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Suceava, Sălaj și Timiș).

Potrivit sursei citate, în urma fenomenelor meteo severe de duminică seară înregistrate în vestul țării, opt persoane au decedat (Arad — 1, Bistrița Năsăud — 2, Timiș — 5) iar 137 de persoane au fost rănite (Alba — 6, Arad — 15, Bihor — 35, Bistrița Năsăud — 15, Cluj Napoca — 5, Hunedoara — 1, Maramureș — 10, Sălaj — 1, Timiș — 49). Cele mai multe dintre persoanele rănite s-au deplasat la unitățile spitalicești cu mijloace proprii.

Peste 1.000 de pompieri cu 225 mijloace tehnice au acționat în sprijinul populației și administrațiilor publice locale din zonele în care s-au manifestat fenomene meteorologice periculoase. La nivel național au fost afectate 137 acoperișuri ale imobilelor și au fost doborâți de vânt peste 290 de arbori (pe carosabil, autoturisme sau imobile) și au fost avariate 35 autoturisme. 


Pompierii militari, sprijiniți de celelalte structuri ale MAI și de comitetele locale pentru situații de urgență au intervenit pentru salvarea a 204 persoane surprinse de condițiile meteo nefavorabile.

Circulația rutieră a fost afectată temporar din cauza copacilor căzuți pe carosabil pe 18 drumuri, dintre care 12 drumuri naționale (DN1, DN6, DN7, DN13B, DN17C, DN18, DN18B, DN58, DN68, DN69, DN79, DN79A) și 6 drumuri județene (DJ79B, DJ107P, DJ688, DJ764B, DJ79B, DJ708).

Potrivit datelor IGSU, circulația feroviară a fost afectată pe 42 de tronsoane, ca urmare a fenomenelor meteorologice deosebit de violente, pe raza Regionalelor de cale ferată Timișoara, Cluj, Brașov și Iași.

Ca măsură de siguranță, în urma efectelor produse la nivelul clădirilor, s-a luat măsura suspendării cursurilor, luni, în 42 unități școlare din județele Arad (1), Bihor (18), Cluj (1) și Timiș (22). 

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică au fost sunt afectate 568 de localități din 13 județe (Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Iași, Suceava), iar echipe tehnice acționează în teren pentru remedierea situației.

În prezent sunt semnalate patru autoturisme cu opt persoane blocate pe DJ 764B, zona Valea Drăganului, județul Cluj, din cauza copacilor căzuți pe carosabil. Se acționează pentru remedierea situației cu echipaje de la Drumurile Județene, ISU Cluj, SVSU și Salvamont. Nu sunt semnalate urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice.


Inspectorul general al IGSU împreună cu ministrul Internelor, Carmen Dan, au ajuns luni dimineață în județul Timiș, zonă în care vremea nefavorabilă a produs efecte considerabile.  IGSU precizează că, în prezent, nu mai sunt în vigoare avertizări meteorologice de vijelii sau intensificări ale vântului, însă cere cetățenilor ca pe timpul manifestării fenomenelor periculoase să rămână în locuințe sau alte spații închise care le pot asigura protecția. De asemenea, IGSU recomandă parcarea autoturismelor în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate. 

În ultimele 24 de ore, Administrația Națională de Meteorologie, a emis 38 avertizări/atenționări pentru fenomene meteo periculoase, de gen Now Casting, care anunțau frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce local vor depăși la rafală viteza de 60 km/h și izolat 90 km/h care trecător vor lua aspect de vijelie, cantități de apă de 25-35 l/mp. Toate informările privind producerea fenomenelor au fost transmise către autoritățile locale, în vederea dispunerii măsurilor preventive și operative care se impun.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă