11.3 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialIohannis: Colectarea impozitelor la buget a ajuns la un minim istoric,...

Iohannis: Colectarea impozitelor la buget a ajuns la un minim istoric, 25 la sută

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Guvernul Tudose nu reușește să-și îndeplinească obiectivele economice, iar în aceste condiții gradul de colectare a veniturilor la buget a ajuns la un minim istoric, "25 și ceva la sută".

Șeful statului a precizat că, pe de altă parte, investițiile străine în România au scăzut și ele cu 20 la sută, iar pe de altă parte "avem o creștere record a PIB și tot o creștere record a datoriei".

Această situație ar fi generată de unele decizii controversate ale Executivului și ale alianței PSD – ALDE.

"Le-am cerut să înceteze cu țopăiala fiscală dar nu s-a întâmplat așa", a avertizat Klaus Iohannis, astfel că s-a ajuns la o "mega țopăilală fiscal-bugetară".

"Recomand prudență în domeniul deciziei politice pentru că nu doresc și nimeni nu dorește o politică de azi pe mâine", a spus șeful statului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

Bulgaria: Captură de heroină de aproape 8,5 milioane euro într-un camion ce venea din Iran către Europa de Vest

Heroina era ascunsă în 618 pachete în interiorul celor 156 de saltele de dormit declarate oficial şi transportate în camion. Oficialii au evaluat captura...

Economia UE va suferi dacă va intra într-o „cursă a subvențiilor” cu SUA și China

Economia Uniunii Europene va fi afectată dacă va intra într-o ”cursă a subvențiilor” cu Statele Unite(SUA) și China, avertizează un oficial din cadrul Fondului...
Ultima oră
Pe aceeași temă