12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialInterlopul Ioan Clămparu a fost condamnat la 25 de ani închisoare

Interlopul Ioan Clămparu a fost condamnat la 25 de ani închisoare

Ioan Clămparu, unul dintre cei mai periculoşi interlopi din România, a fost condamnat, luni, la 25 de ani de închisoare şi a primit o amendă de 50.000 de lei, după contopirea pedepselor aplicate acestuia în România, Spania şi Italia. Decizia nu este definitivă, scrie Mediafax.

Reprezentanţii Tribunalului Alba au declarat, luni, că cererea de contopire depusă de Ioan Clamparu a fost admisă, iar acesta a primit o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, la care se adaugă o amendă în valoare de 50.000 de lei.

Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă şi poate fi contestată, urmând să fie judecată la Curtea de Apel Alba Iulia. În prezent, Ioan Clămparu este închis la Penitenciarul Aiud.

Acesta a solicitat, în ianuarie 2017, contopirea pedepselor primite în România, Spania şi Italia

Ioan Clămparu, considerat a fi unul din cei mai periculoşi lideri interlopi, a fost adus în România, în aprilie 2015, după condamnarea definitivă, în Spania, la 20 de ani de închisoare, având şi o pedeapsă de 13 ani închisoare dispusă în 2011, de instanţa supremă.

Ioan Clămparu a fost condamnat şi în Spania, la 30 de ani de închisoare pentru proxenetism – pedeapsa maximă solicitată de procurori – de o instanţă din Madrid, însă acesta a atacat decizia şi a obţinut o pedeapsă cu zece ani mai mică, el având o condamnare şi în România, pentru fapte similare, de 13 ani de detenţie.

Clămparu a fost condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi întreruperea cursului sarcinii.

În februarie 2011, Ioan Clămparu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în lipsă, la 13 ani de detenţie. În septembrie 2011, Ioan Clămparu a fost prins în Spania, în condiţiile în care era căutat de autorităţile judiciare române de opt ani. Liderul interlop, deferit justiţiei în lipsă de către Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT), a intrat atunci în custodia autorităţilor din Madrid, după ce a fost prins în urma unei ample acţiuni de filaj.

Ioan Clămparu mai avea o condamnare, dată în 2008, de o instanţă din Milano, la 18 ani de închisoare.

Grupul condus de Ioan Clămparu a strâns, din activităţi de crimă organizată, sume totalizând milioane de dolari, bani folosiţi şi pentru a determina stoparea amplei anchete declanşate împotriva reţelei de crimă organizată coordonată de el, potrivit rechizitoriului DIICOT.

La începutul lunii iulie 2011, peste o sută de persoane au fost arestate în cadrul unei operaţiuni globale de amploare a Interpol, supranumită Infra-Red, ce îi vizează pe unii din cei mai periculoşi fugari ai lumii, pe lista de căutări fiind şi românul Ioan Clămparu, suspectat de trafic de persoane. Anchetatorii au vizat 29 de ţări şi 450 de persoane suspectate de infracţiuni precum crime, pedofilie sau trafic de droguri.

Ioan Clămparu – considerat a fi unul din cei mai periculoşi lideri mafioţi – s-a aflat pe lista celor mai căutaţi 26 de infractori, fiind bănuit că ar avea legături cu cluburi şi hoteluri din Marea Britanie. El era acuzat că a obligat peste o sută de femei să se prostitueze în Spania.

Cele mai citite

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă