Incursiune în oraşele Stalin. Braşovul a avut încă 18 fraţi în lume

de Sebastian Dan , 09 noiembrie 2017 - stire actualizata la ora 08:50, 09 noiembrie 2017
Incursiune în oraşele Stalin. Braşovul a avut încă 18 fraţi în lume

Expoziția „Orașul Stalin”, care face parte din proiectul european „Am fost cetățean al Orașului Stalin”, a fost vernisată miercuri seara la Muzeul Județean de Istorie din Brașov.

Pe lângă sute de obiecte și documente provenite din perioada 1950-1960, când Brașovul a purtat denumirea de Orașul Stalin, în expoziție sunt prezentate fotografii însoțite de texte din patru orașe europene care au purtat denumirea de Orașul Stalin. Este vorba despre Varna (Bulgaria), Dunaujvaros (Ungaria), Katowice (Polonia) și Kucova (Albania).

Oraşele numite „Stalin“ au fost simboluri ale vasalităţii regimurilor politice din ţările comuniste faţă de Moscova şi Stalin, ale „lumii noi” ce urma să se nască din lupta de clasă între cetăţenii ţărilor comuniste.

Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură a Comisiei Europene a anunţat proiectele câştigătoare în cadrul programului „Europa pentru cetăţeni” – componenta „Memorie istorică euopeană”. Au fost selectate 38 de proiecte din 26 de ţări care vor primi finanţare în sumă totală de 3.342.500 de euro.

Singurul proiect din România admis pentru finanţare este cel depus de Muzeul Judeţean de Istorie Braşov- „I Was Citizen of Stalin Town – Am fost cetăţeanul Oraşului Stalin”, pentru care s-a acordat suma de 100.000 de euro, suma maximă acordată pentru un proiect, fără co-finanţare locală!

„Proiectul dezvoltă un parteneriat internaţional între organizaţii culturale din şase oraşe europene Stalin, respectiv Braşov, Varna (Bulgaria), Katovice (Polonia), Kucova (Albania), Eisenhüttenstadt (Germania) şi Dunaújváros (Ungaria). Partenerii Muzeului Judeţean de Istorie sunt European Network Remembrance and Solidarity (Polonia), Muzeul Naţional de Istorie al Albaniei din Tirana şi Muzeul Orăşenesc din Dunaújváros”, a precizat directorul Muzeului Judeţean de Istorie, dr. istorie Nicolae Pepene.

Care sunt oraşele Stalin din lume, ctiţi AICI

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design