14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialInculpații din dosarul Microsoft, sub control judiciar. Decizia NU este definitivă

Inculpații din dosarul Microsoft, sub control judiciar. Decizia NU este definitivă

Dorin Cocoş, Gabriel Sandu, Dumitru Nicolae şi Gheorghe Ştefan vor fi plasaţi sub control judiciar în dosarul Microsoft, a decis, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție, informează Mediafax.

Decizia magistraților nu este definitivă, astfel că aceştia rămân deocamdată în arest la domiciliu.

În prezent, cei patru inculpaţi din dosarul Microsoft sunt în prezent judecaţi în arest la domiciliu. Cocoş, Sandu, Nicolae şi Ştefan au fost arestaţi preventiv în acest dosar în 29 octombrie 2014.

Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae au stat în arest preventiv până în 25 ianuarie, când au fost plasaţi în arest la domiciliu, în urma deciziei instanţei supreme, după ce ar fi făcut denunţuri în dosar.

În cazul lui Dorin Cocoş, instanţa a dispus, în 23 februarie, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA, după ce fostul soţ al Elenei Udrea ar fi făcut un denunţ în dosarul “Microsoft”. Dorin Cocoş a rămas însă în arestul Poliţiei Capitalei până pe 21 aprilie, întrucât pe numele său mai era emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul “Bica 2”.

Gheorghe Ştefan, ultimul arestat în dosarul Microsoft, a fost eliberat din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu în 15 aprilie.

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, în 23 martie, în dosarul “Microsoft”.

Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

În acest dosar sunt vizaţi şi alţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.

Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...
Ultima oră
Pe aceeași temă