16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialIncendiul din Colectiv va fi cercetat ca ACCIDENT colectiv de MUNCĂ

Incendiul din Colectiv va fi cercetat ca ACCIDENT colectiv de MUNCĂ

Incendiul din clubul Colectiv, în care 32 de persoane au murit şi aproximativ 200 au fost rănite, intră în categoria accidentelor de muncă colective, iar persoanele care au salvat vieţi omeneşti vor fi considerate victime ale accidentului colectiv, informează Mediafax.

Inspecţia Muncii (IM) a precizat că evenimentul din incinta societăţii Pionierul SA, de la clubul Colectiv, este cercetat "sub aspectul împrejurărilor şi cauzelor care au dus la producerea acestuia". Inspectorul general de stat, Nicolae Dantes Bratu, a dispus formarea unei comisii alcătuite din cinci inspectori de muncă, doi de la Inspecţia Muncii şi trei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti.

"Evenimentul care s-a produs în data 30.10.2015 intră în categoria accidentelor colective. Membrii comisiei au început verificările necesare imediat după producerea evenimentului. Cercetarea în curs are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la producerea evenimentului, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi pentru determinarea caracterului accidentului pentru fiecare dintre persoanele accidentate".

Potrivit sursei citate, şi persoanele fizice care au fost rănite încercând să salveze victimele din clubul Colectiv sunt considerate victime ale accidentului colectiv de muncă.

"Persoanele care au salvat vieţi omeneşti, conform articolului 30, litera d) din Legea 319/2006 a securităţii şi sănătaţii în muncă, actualizată, vor fi cercetate ca victime ale accidentului colectiv", se mai arată în documentul transmis de IM.

Articolul 30 din legea menţionată stabileşte în ce situaţie anumite evenimente intră în categoria accidentelor de muncă, iar litera d) face referire la "accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă