Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său, Oprea Carabulea, au fost reţinuţi, miercuri seară, alături de alte cinci persoane, de procurorii DIICOT Sibiu, informează Agerpres.
Celelalte cinci persoane reţinute sunt Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Cosa, Georgeta Crideanu şi Gheorghe Nasarău.
Aceştia sunt anchetaţi în dosarul de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani, în dosarul Carpatica Asigurări.
Ilie Carabulea, fiul său, Oprea Carabulea, şi cele cinci persoane reţinute se află în arestul IPJ Sibiu şi vor fi prezentaţi Tribunalului Sibiu cu propunerea de arestare preventivă.
În acest dosar, procurorii DIICOT Sibiu efectuează cercetări faţă de 10 suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani, în dosarul Carpatica Asigurări.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 70.000.000 de lei.