12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialHidroelectrica cere înapoi sponsorizarea la Gala Bute

Hidroelectrica cere înapoi sponsorizarea la Gala Bute

Hidroelectrica SA a dat în judecată Federaţia Română de Box, cerând returnarea sumei de 600.000 de lei plătită federației, cu titlu de sponsorizare, în 2011, pentru organizarea “Galei Bute” la Bucureşti, se arată într-un document obținut de Mediafax.

Societatea cu capital majoritar de stat, aflată în acest moment în insolvenţă, încearcă, prin dosarul 34163/3/2015 înregistrat la Tribunalul Bucureşti, recuperarea sumei de 600.000 de lei, actualizată cu indicele inflaţiei. De asemenea, Hidroelectrica cere instanţei să dispună plata dobânzilor legale aferente.

Conform documentului citat, Federaţia Română de Box, condusă în acea perioadă de Rudel Obreja, nu a justificat prin acte financiar-fiscale că suma, virată în anul 2011, în trei tranşe, a fost cheltuită potrivit clauzelor din contractul de sponsorizare încheiat la 7 iunie 2011, ceea ce a creat un prejudiciu societăţii Hidroelectrica.

Ordinele de plată a sumei de 600.000 de lei au fost înregistrate în evidenţa contabilă a Hidroelectrica, banii fiind scăzuţi din impozitul pe profit datorat pentru anul 2011.

Neregulile financiare au fost constatate în urma controlului Curţii de Conturi efectuat în perioada septembrie – decembrie 2014, auditorii dispunând ca Hidroelectrica să verifice toate plăţile făcute în intervalul ianuarie 2011 – mai 2012, în baza contractelor de sponsorizare şi să încerce recuperarea prejudiciilor aduse companiei.

Totodată, inspectorii Curţii de Conturi au decis că Hidroelectrica înregistrează dobânzi şi penalităţi din neplata către bugetul de stat a sumei de 600.000 de lei, care nu trebuia scăzută din impozitul pe profit datorat pe anul 2011.

În 21 aprilie, Elena Udrea a fost trimisă în judecată în dosarul “Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimiși în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiţi lui Tudor Breazu. Plăţile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

În 2011, Udrea ar fi cerut și primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările faţă de Elena Udrea pentru infracţiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-ar fi transferat la PDL Bucureşti, sub aparenţa unor contracte de donaţie fictive, întocmite pentru a disimula originea infracţională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul “Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul “Gala Bute”.

Într-un nou dosar, DNA a cerut, marţi, avizarea de către Camerea Deputaților a urmăririi penale, reţinerii și arestării preventive a deputatului Elena Udrea, aceasta fiind acuzată de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu, fals în declarațiile de avere din perioada 2009-2012, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei.

Dosarul vizează vânzarea și renovarea unei vile din Eforie Sud, dar și un contract între Hidroelectrica și o firma privată, pentru care Elena Udrea ar fi cerut aproximativ cinci milioane de dolari.

Potrivit DNA, Elena Udrea ar fi primit mită de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de euro pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vanzare – cumparare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

Elena Udrea a susținut că noul dosar penal este bazat pe denunțurile fostei șefe a CNI Ana Maria Topoliceanu.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă