-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialHarta şoferilor nesimţiţi din Capitală

Harta şoferilor nesimţiţi din Capitală

Lansată oficial ieri, cu sprijinul Ambasadei SUA în România, platforma www.orasulmeu2020.ro îi îndeamnă pe bucureşteni să ia atitudine împotriva şoferilor care îşi parchează maşinile şi ilegal, dar şi împotriva bunului simţ, blocând trotuare, staţii de autobuz sau treceri de pietoni.

Dan Gheorghe

Mergi pe trotuar şi dintr-odată drumul îţi este blocat de o maşină parcată pe calea pietonală. Ce poţi face? Ocoleşti maşina şi o iei pe şosea, pe lângă automobilele în mişcare. Sau alt caz – vezi o maşină parcată chiar în staţia de autobuz, încât mijlocul de transport public e obligat să-şi mute ad-hoc spaţiul în care se va opri pentru călători. Mai e şi situaţia în care constaţi că o maşină e parcată chiar pe trecerea de pietoni. Să treci nepăsător mai departe? De data asta nu mai e aşa. Tocmai s-a lansat o platformă – www.orasulmeu2020.ro – pe care cetăţenii pot descărca poze cu maşinile parcate în aşa fel încât încurcă pe toată lumea. Faci poza maşinii în cauză, intri apoi pe platforma socială, scrii şi câteva cuvinte, să ştie lumea unde anume se află parcată, în afara legii şi a bunului simţ. Noua platformă a fost iniţiată de un antreprenor – Răzvan Beschea, şi de un specialist în calculatoare – Monica Ipate. Proiectul e susţinut de Ambasada SUA la Bucureşti, ambasadorul Mark Gitenstein fiind prezent ieri la conferinţa de lansare a noului site.

Puterea opiniei publice susţinută de ambasadorul SUA

Ideea de bază e că opinia publică trebuie să intre în mişcare. Vezi pe cineva că şi-a parcat maşina într-un mod în care încurcă pe ceilalţi? Ei bine, nu ocoli, ci implică-te. Chiar aşa s-a exprimat şi ambasadorul SUA, povestind că atunci când se plimbă cu bicicleta prin Bucureşti, pe trotuar fiind, trebuie să ocolească nenumărate maşini parcate pe calea pietonală sau pe pista pentru biciclişti. „Dacă puteţi aborda această problemă a sancţionării parcărilor ilegale, puteţi începe soluţionarea unor probleme mai mari, şi veţi combate ideea că există oameni mai presus de lege”, a subliniat Mark Gitenstein puterea opiniei publice. Noua platformă face astfel parte dintr-un proiect mai larg – „Restart România” – promovat încă de anul trecut, prin care se doreşte dezvoltarea reţelelor sociale pe Internet, o cale prin care românii să devină activi în promovarea ideilor şi punerea la zid a nedreptăţilor din această ţară.

100 de raportări de ilegalităţi în două săptămâni

„Eu însumi sunt şofer şi înţeleg foarte bine situaţia şoferilor”, spune Răzvan Beschea, unul dintre iniţiatorii platformei orasulmeu2020.ro, referindu-se mai ales la numărul mic de parcări legal amenajate, în comparaţie cu multitudinea maşinilor din Bucureşti. Cele mai noi statistici arată că numărul maşinilor din Capitală depăşeşte 1,5 milioane, media fiind de nouă maşini care se „bat” pe o parcare amenajată. Tocmai în acest context noul site a fost lansat sub mesajul eliberării trotuarelor de maşini. „Şoferii trebuie să înţeleagă că şi ei au o responsabilitate şi că nu-şi pot parca maşina oriunde, blocând circulaţia pietonilor. Dacă vrei, îţi poţi găsi un loc de parcare unde să nu încurci pe nimeni”, adaugă Răzvan Bechea. Dovadă că bucureştenii ştiu să ia atitudine atunci când sunt călcaţi pe „bătături” este că de două săptămâni, de când proaspătul site funcţionează, au fost deja descărcate pe această platformă mai mult de 100 de fotografii cu maşini parcate ilegal, din diverse zone ale Capitalei.

„Să dovedim că ne pasă”

„E clar că nu putem construi parcări pentru toate maşinile din Capitală. Asta ar însemna bugetul Bucureştiului pentru mai mulţi ani de acum încolo. Sper ca prin iniţiativa acestei platforme să fie eliberate zone vitale, precum trecerile de pietoni şi staţiile de autobuz. Acest site are avea utilitate. Oamenii pot dovedi astfel că le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor”, a opinat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”. Rămâne de văzut dacă oprobriul public este, cel puţin pentru unii şoferi, mai usturător decât amenzile…

 

Cele mai citite

Guvernul și Fondul European de Investiții , un nou fond de 100 de milioane de euro pentru investiții în tehnologie

Guvernul României, în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), a anunțat alocarea a 100 de milioane de euro pentru susținerea fondurilor de investiții...

Guvernul și Fondul European de Investiții , un nou fond de 100 de milioane de euro pentru investiții în tehnologie

Guvernul României, în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), a anunțat alocarea a 100 de milioane de euro pentru susținerea fondurilor de investiții...

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă