21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGică Popescu, în permise cinci zile

Gică Popescu, în permise cinci zile

Fostul fotbalist Gheorghe Popescu este în permisie cinci zile şi trebuie să se întoarcă marţi în Penitenciarul Jilava, unde execută pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători, relatează Mediafax

Gheorghe Popescu este în permisie din 21 mai până în 25 mai inclusiv, el urmând să se întoarcă la unitatea de detenţie marţi 26 mai, au declarat surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). 

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a ieşit din închisoare şi de Paşte, după ce conducerea Penitenciarului Jilava i-a acordat o permisie pentru bună purtare.

Citeşte şi: Ce cadou de Paşti a primit la închisoare Gică Popescu

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 4 martie 2014, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, în dosarul transferurilor de jucători.

Alături de Gheorghe Popescu, în dosarul transferurilor de jucători au fost condamnaţi George Copos, la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea şi Ioan Becali, la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile, Gheorghe Neţoiu, la trei ani şi patru luni de închisoare, şi Jean Pădureanu, la trei ani şi patru luni.

Citeşte şi: De ce intră în puşcărie Gică Popescu. Adio preşedinţia FRF!

George Copos, fostul patron al Rapidului, a fost eliberat condiţionat în 7 aprilie, după ce a executat o treime din pedeapsă, decia fiind luată atunci de Tribunalul Bucureşti.

Jean Pădureanu, încarcerat la Spitalul Penitenciar Jilava, ar putea să fie şi el eliberat condiţionat, dacă Tribunalul Bucureşti va admite cererea acestuia. În 30 aprilie, Judecătoriei Sectorului 4 a admis propunerea de liberare condiţionată a lui Pădureanu, însă decizia a fost contestată de procurori la Tribunalul Bucureşti.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă