19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Pe cine acuză Elena Udrea în denunţul depus la DNA

GALERIE FOTO. Pe cine acuză Elena Udrea în denunţul depus la DNA

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale din România, Elena Udrea, susţine, în denunțul pe care l-a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva generalului Florian Coldea, actualul şef interimar al Serviciului Român de Informaţii, că este posibil ca următoarea persoană care ar putea fi pusă sub acuzare va fi Daniel Morar, actul judecător la Curtea Constituţională şi fost procuror-şef al DNA, pentru că nu a votat legile propuse de SRI. Elena Udrea susţine că Toni Greblă a fost nevoit să îşi dea demisia de la CCR pentru că nu a votat legile Big Brother.

CITEŞTE ŞI  FOTO. Ce spune Elena Udrea despre noua cerere de arestare

"Cel care deține secretele tuturor poate șantaja (…) am văzut cum judecătorul Greblă a fost acuzat imediat ce nu a fost de acord cu legile propuse de SRI. Vedem cu Daniel Morar este (…) și nu m-ar miră să fie acuzat (..) tot pentru că nu a votat cum trebuia la CCR", a scris Elena Udrea în denunțul depus la DNA şi publicat în exclusivitate de site-ul nașul.tv

În denunţul depus la DNA, Elena Udrea mai spune că omul de afaceri Nicolae Dumitru plătea unele salarii pentru mai mulţi jurnaliști. Fostul preşedinte al PMP se referă direct la Sorina Matei, jurnalist care a lucrat la Antena 3, B1 Tv şi România Tv. Iată ce scrie deputatul în denunțul de la DNA.

"Cert este că Nicolae Dumitru îi făcea diverse servicii lui Florian Coldea. Unul era să plătească salariul unor jurnaliști, cum ar fi Sorina Matei de la B1. Evident că doamna Matei este un jurnalist care știe cine o plătește și de ce? Ca urmare, poziția pe care o are este aceea de a fi vocea lui Kovesi și a lui Coldea la televizor în emisiunea pe care o are” a mai scrie Udrea.

CITEŞTE ŞI  Elena Udrea, încă un mesaj din spatele gratiilor. Pe cine acuză​

Referitor la Sorina Matei, Elena Udrea a spus acelaşi lucru şi în inteviul de la site-ul Hotnews. Imediat, realizatoarea emisiunii "Actualitatea Românească" de la postul de televiziune B1 a publicat, pe 5 februarie, pe blogul său dar şi pe contul de Facebook, contractele, atât cel de pe cartea de muncă cât şi cel de drepturi de autor, pe care le are cu postul B1.

Însă, a doua zi, pe 6 februarie, jurnalista a intrat în concediu de odihnă. Sorin Oancea, unul dintre cei doi acţionari majoritati ai postului B1, a declarat pentru reportervirtual.ro "Sorina Matei și-a luat concediu de odihnă o săptămână sau două (…) în ultima vreme a fost afectată pentru că a fost ținta mai multor atacuri după un text publicat pe blogul ei în legătură cu demisia șefului SRI, George Maior, și după afirmațiile făcute de Elena Udrea la adresa sa."

Pe 12 februarie 2015, procurorii DNA au anunţat, într-un comunicat de presă, că nu au început urmărirea penală în cazul faptelor reclamate de Elena Udrea, referitoare la directorul interimar al SRI, Florian Coldea, întrucât fostul ministru nu s-a prezentat personal să facă denunţul. "În denunţul formulat de Udrea Elena nu sunt indicate faptele în sensul art. 290 Cod procedură penală raportat la art. 289 Cod procedură penală. În acest context, conform normelor de procedură penală, doamna Udrea Elena a fost citată să-şi precizeze denunţul formulat, pentru data de joi – 5 februarie, respectiv pentru data de vineri – 6 februarie, dar nu s-a prezentat", se arată în comunicatul DNA

CITEŞTE ŞI  GALERIE FOTO. Cum folosesc politicienii Internetul, din spatele gratiilor​

De asemenea, DNA susţine că, până în acest moment, nu a fost începută urmărirea penală cu privire la fapte, deoarece nu au fost îndeplinite nici cerinţele articolului 305 din Codul de procedură penală, articol ce stabileşte modul de începere a urmăririi penale.

 

Cele mai citite

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă