12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Câti bani spune Vanghelie că a dat la naşterea fetiţiei...

GALERIE FOTO. Câti bani spune Vanghelie că a dat la naşterea fetiţiei sale, Maria

Marian Vanghelie, primarul suspendat al sectorului 5, a declarat, vineri, că naşterea fetiţei sale a avut loc fără niciun fel de problemă, că a plătit 2.000 și ceva de euro, dar după 15 minute de la naștere Oana Mizil se putea juca pe calculator, informează Mediafax.

Oana se simte foarte bine, se poate şi în România… Am dat 2.000 şi ceva de euro, dar, spre exemplu, după 15 minute, Oana se putea juca pe calculator, verifica mesajele de pe Facebook“, a spus Vanghelie care a anunţat că fetiţa se va numi Maria şi a ţinut să felicitate medicii şi asistentele care s-au ocupat de ea, la spitalul Sanador.

Întrebat de unde are bani şi dacă munceşte, acesta a glumit arătând că îşi câştigă existenţa din “know-how“. “Nu am avut timp să-mi iau un job până acum, dar lucrez“, dar a precizat că s-a mutat cu familia în casă nouă, unde a fost amenajată camera fetiței.

Nașterea unui copil este un dar neprețuit. Astăzi, eu și Oana am devenit părinții unei minunate fetițe pentru care le suntem recunoscători lui Dumnezeu și medicilor. Maria este o fetiță de nota 10! Vă mulțumim tuturor celor care ne-ati felicitat și, la rândul nostru, vă transmitem un gând bun“, a scris ulterior Marian Vanghelie pe contul său de Facebook, postând şi câteva fotografii.

Primarul suspendat al sectorului 5, arestat la domiciliu, a primit încuviințarea instanței să își părăsească locuința, joi și vineri, pentru a asista la nașterea copilului său și a face demersurile necesare pentru înregistrarea acestuia.

Vanghelie a fost eliberat din arest preventiv în 10 iulie şi este judecat în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani. Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în 7 iulie, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție, unele săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte.

 

 

 

 

Cele mai citite

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

Românii sunt invitați să se angajeze în armată, într-un moment de criză internațională. Un soldat profesionist câștigă peste 5000 de lei net

Deși nu se ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu, Ministerul Apărării Naționale (MApN) va organiza o nouă campanie de recrutare de soldați și...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă