13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialGabriela Firea a făcut plângere penală împotriva celor care ar fi produs...

Gabriela Firea a făcut plângere penală împotriva celor care ar fi produs panică, la furtuna anunțată de ea

UPDATE 11,20: Gabriela Firea a anunțat că, în cazul plângerii depuse de ea, "instituțiile statului vor decide cine sunt făptașii. Deocamdată vorbim despre un dosar in rem".

Gabriela Firea a susținut că, la momentul anunțării codului galben, ea și Primăria "nu ne-am făcut decât datoria".


Primarul Gabriela Firea a făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva unor persoane care ar fi răspândit informații false în ziua de 20 septembrie, când era declarat cod galben, informează un comunicat al Primăriei Capitalei.

La acel moment, previziunile Agenției Naționale de Meteorologie anunțau cod galben de furtuni cu pericol de transformare în portocaliu, în Capitală.

''În data de 20 septembrie, prin diverse căi de comunicare (sms, whatsApp, rețele de socializare etc.), s-au vehiculat informații false, conform cărora fenomenele meteorologice ar fi mult mai grave decât s-a anunțat oficial, informații care au generat panica în rândul bucureștenilor'', reamintește PMB.

Gabriela Firea solicită cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicare de informații false, prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 404 Cod penal.

''Astfel, având în vedere informarea meteorologică pentru perioada 19 septembrie, ora 17,00 — 21 septembrie, ora 23,00, emisă de ANM, precum și Nota transmisă de Instituția Prefectului Municipiului București nr. 18.378/P/19.09.2017 (anexa 1), am dispus, în calitate de primar general, convocarea unui comandament pentru stabilirea măsurilor de protejare a populației. Subliniez că am respectat solicitările transmise de Instituția Prefectului Municipiului București, respectiv 'luarea măsurilor specifice ce se impun pentru prevenirea apariției unor factori de risc ce pot afecta starea de normalitate a vieții social economice a Capitalei, precum și pentru monitorizarea cu toată atenția a evoluției fenomenelor meteorologice periculoase, pentru a putea interveni în timp util la apariția unor situații de urgență''', se arată în plângerea transmisă Parchetului.

Primarul general subliniază că, prin măsurile dispuse, s-a dorit informarea promptă și corectă a populației despre situația prezentată de către specialiștii în meteorologie și comunicarea măsurilor necesare.

"Concret, am solicitat tuturor instituțiilor subordonate ale PMB să ia măsuri în consecință pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor. Cu toate acestea, în spațiul public au circulat mai multe mesaje cu conținut alarmant pentru locuitorii municipiului București. Aceste mesaje făceau trimitere la o situație mult mai gravă decât cea prezentată de către autorități. (…) De asemenea, pe rețelele de socializare au fost publicate mesaje prin care populația era sfătuită să își facă provizii de produse de primă necesitate — pâine, lapte, apă, etc, precum și informații false potrivit cărora primarul general a decis închiderea unor mall-uri. Aceste mesaje sugerau și faptul că situația era mult mai gravă decât cea comunicată de primarul general și au contribuit la generarea unei stări de panică în rândul cetățenilor'', arată PMB.

În plângere se mai arată că ''aceste activități au condus la subminarea încrederii în instituțiile statului, crearea de confuzie și panică''.

''Acest lucru poate conduce la diminuarea încrederii populației în capacitatea de acțiune a instituțiilor statului. Consider că efectele sunt foarte grave raportat la îndeplinirea viitoare a atribuțiilor primarului general în acest domeniu, în special prin scăderea autorității acestei instituții a statului. Având în vedere cele menționate, vă solicităm să demarați cercetări în cauză în vederea constatării săvârșirii infracțiunii de comunicare de informații false, identificarea persoanelor care se fac vinovate și sancționarea acestora potrivi legii penale", mai arată Firea în plângerea făcută, potrivit unui comunicat al PMB.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă