10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialGabriela Firea: Sub nicio formă nu se va putea juca un meci...

Gabriela Firea: Sub nicio formă nu se va putea juca un meci final Firea-Iohannis în campania pentru prezidențiale

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că „sub nicio formă” nu se va juca „un meci final Firea-Iohannis”, în campania pentru prezidențiale, întrucât dorește să își finalizeze mandatul la șefia PMB.

„Decizia mea acum este categoric să-mi finalizez mandatul la Primăria Capitalei. Vreau să subliniez că în mod categoric și sub nicio formă nu se va putea juca un meci final Firea-Iohannis în campania pentru prezidențiale, pentru simplul motiv că vreau să-mi duc mandatul la bun sfârșit la Primăria Generală a Capitalei. Întotdeauna zvonuri pot să fie, analize, comentarii, strategii, speculații, dar în ceea ce mă privește, hotărârea fermă pe care am luat-o atât eu, cât și familia mea este aceea de a-mi duce la bun sfârșit acest mandat și bineînțeles, dacă bucureștenii vor considera că am fost un primar general bun, să mă învestească cu încredere pentru următorul mandat”, a precizat Gabriela Firea, la Antena 3.

Gabriela Firea a mai precizat că alegerea candidatului pentru alegerile prezidențiale este o decizie care se ia în forurile de conducere ale partidului, iar un rol hotărâtor în acest sens îl joacă președintele PSD.

„Un partid mare, serios, responsabil, cum este PSD, face o analiză în ceea ce privește alegerea candidatului pentru alegerile prezidențiale în forurile de conducere. Mai mult decât atât, președintele partidului are un rol hotărâtor de spus, așa cum a avut și în cazul alegerilor locale, când eu am fost propusă în calitate de candidat. În primul rând, președintele partidului ar trebui să fie candidatul pentru alegerile prezidențiale. Dacă domnia sa nu dorește să intre într-o astfel de cursă, începe atunci o dezbatere în partid pentru desemnarea candidatului. Așa este colegial, politica este un sport de echipă", a mai spus ea.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă