10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Haos la metrou. Cozi de zeci de oameni la stația Unirii,...

FOTO. Haos la metrou. Cozi de zeci de oameni la stația Unirii, din cauza lucrărilor de modernizare a punctelor de acces. Reacția Metrorex

Cozi de zeci de oameni s-au format, miercuri, la stațiile de metrou Unirii, după ce un punct de acces a fost închis pentru lucrările de modernizare a sistemului de acces. Metrorex a anunțat că, începând de miercuri, se vor executa lucrări la instalaţiile de taxare din 11 staţii de metrou.

UPDATE 11.30: Metrorex susține că a luat măsuri pentru descongestionarea traficului din stațiile unde se efectuează lucrări, după ce în dimineața zilei de miercuri stația de la Piața Unirii a devenit extrem de aglomerată.

"Metrorex prezintă scuze călătorilor pentru disconfortul creat urmare a aglomerației înregistrate în stațiile unde se efectuează lucrările de control — acces și face apel la înțelegerea acestora, pentru evitarea intrării în stație a unui volum foarte mare de persoane. Metrorex a luat măsuri pentru deplasarea în siguranță a călătorilor în perioada lucrărilor de modernizare a instalațiilor de control acces.

Fiecare agent de stație este prezent în aceste zone aglomerate, pentru a transmite Dispeceratului Central evoluția situației din teren și luarea de măsuri în funcție de situația dată. În plus, numărul porților de acces în stație a fost mărit și s-a avut în vedere modificarea fluxurilor de intrare-ieșire în funcție de traficul de călători pe intervale orare.

Constructorul a fost avizat de Metrorex să reanalizeze zona de lucru, pentru a fluidiza traficul din stațiile unde se efectuează lucrări, fără a afecta siguranța călătorilor. Metrorex a comunicat în permanență publicului călător stadiul lucrărilor, precum și închiderea/deschiderea accesurilor modernizate", au spus oficialii Metrorex.

 


Cei mai mulţi dintre bucureșteni nu ştiau că va fi închis punctul de acces de la Unirii, unii neştiind nici dacă metroul circulă sau nu, astfel că s-a format coadă la celelalte puncte de acces în staţia de metrou Unirii 1.

Metrorex a anunţat, pe 13 iulie, că vor fi modernizate instalaţiile de control acces din Staţia Piaţa Unirii 1, între 19 iulie şi 25 iulie, respectiv accesul dinspre Splaiul Independenţei şi Bulevardul Unirii şi accesul dinspre Parcul Unirii (lift).

Şi marţi seară, s-au format cozi la staţia de metrou Pipera, după ce sistemul de acces a fost modernizat, aglomeraţia fiind cauzată de faptul că oamenii nu au ştiut cum să introducă cartela în aparatul de validare, iar procesul de citire al cartelei a durat mai mult.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă