Exercițiul militar Saber Guardian 2017, desfășurat în România, la care au participat peste 25.000 de militari din 22 de state membre NATO, a ajuns la final. Militarii au simulat eliberarea unei porțiuni de teritoriu ocupate de o forță ostilă, conform Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Ministerul Apărării a lăudat ”desfășurarea de forțe impresionantă”, dar nu a menționat și incidentul în care viața a trei militari a fost pusă în pericol, după ce TAB-ul în care se aflau s-a scufundat în Dunăre, în timpul unui exercițiu.
Astfel, incidentul cu un transportor amfibiu blindat TAB-77, care s-a scufundat în Dunăre, a avut loc duminica trecută. Cei trei militari care se aflau în TAB au reușit să se salveze în ultima clipă. Despre acest incident, ministrul Apărării a precizat doar că ”nu există aplicaţie militară fără incidente. Acest incident a fost tratat profesionist”.
Ultimul accident grav în care au fost implicați militari din Armata Română s-a produs acum trei săptămâni în județul Argeș. La acel moment, un autocamion s-a răsturnat ,iar trei militari din trupele de vânători de munte au murit în accident. Ministrul Apărării a anunțat, la acel moment, că autocamionul era vechi și că MApN are un plan de a cumpăra autocamioane noi.
"SG17 a demonstrat capacitatea de reacție și descurajare a țărilor aliate și partenere într-un scenariu de apărare colectivă, prin exersarea proiectării forței. Doar pe teritoriul României, aproximativ 70 de garnituri de tren, peste 400 de convoaie auto, aproximativ 50 de curse aeriene și o navă de transport maritim au adunat această forță impresionantă, fiind desfășurate exerciții în peste 20 de poligoane, centre de instruire, dar și în raioane de dislocare", a precizat Ministerul Apărării.
În timpul exercițiului, militarii au executat mai multe tipuri de exerciții: asalt aerian, marșuri tactice, forțare cursuri de apă, conducerea focului, manevre și trageri reale, cu tehnica tuturor categoriilor de forțe, evacuare medicală și tratamentul răniților.
Comandamentul Forțelor Întrunite a coordonat activitățile tuturor structurilor naționale, aliate și partenere participante la exercițiu, pe teritoriul național, din Punctul de Comandă Înaintat, dispus în garnizoana ''Mihail Kogălniceanu''.
Din partea Armatei Române, au participat la exercițiu aproximativ 8.000 de militari din forțele terestre, cu 1.000 de mijloace tehnice, peste 1.000 de militari de la forțele aeriene, cu peste 40 de aeronave și aproape 800 de militari de la forțele navale, cu 10 nave de luptă și de sprijin logistic, 12 ambarcațiuni și 18 mijloace terestre.
Una dintre cele mai complexe operațiuni a fost traversarea Dunării, unde aproximativ 1.600 de militari cu peste 400 de mijloace tehnice au trecut cursul de apă sprijiniți de aeronave și nave fluviale. Pentru prima dată într-un exercițiu militar major desfășurat în România, s-a exersat, într-un scenariu apropiat de realitate, modul de transport și tratament în cazul răniților, prin desfășurarea a trei spitale militare NATO ROL 2 (Spitalul de campanie 212 al SUA, Formațiunea Medicală ROL 2 a Armatei României și Formațiunea Medicală Balcanică), operațiune coordonată la nivel național de Direcția Medicală, notează Ministerul Apărării.
De asemenea, 25 de delegați din 13 țări membre OSCE au participat ca observatori, la exercițiul Saber Guardian.