10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul şef ANI, Horia Georgescu, a fost audiat la DNA, în calitate...

Fostul şef ANI, Horia Georgescu, a fost audiat la DNA, în calitate de suspect, într-un nou dosar ANRP

Fostul șef al Agenției Naționale de Integritate (ANI) Horia Georgescu s-a prezentat, joi, la Direcția Națională Anticorupție (DNA). Surse judiciare au informat că fostul șef al instituţiei ar urma să fie audiat de procurori într-un nou dosar ce vizează activitatea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), informează Agerpres.

“Din punctul meu de vedere nu am încălcat nicio lege. Mi-a fost comunicată calitatea de suspect cu acuzaţia de abuz de serviciu. Nu il cunosc pe Mihai Rotaru, ca şi pe ceilalţi din dosar. Sunt acuzat de faptul că nu mi-am îndeplinit atribuţiile de serviciu”, a declarat fostul şef ANI, la ieşirea de la DNA. 

Horia Georgescu a fost trimis în judecată şi pentru fapte de corupţie în dosarul despăgubirilor din ANRP. 

Fostul deputat UDMR, Marko Attila-Gabor, fostul şef al ANI, Horia Georgescu şi fostul deputat PNL Theodor Nicolescu au fost trimişi în judecată, în 9 aprilie, în dosarul în care sunt acuzaţi de DNA că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP, precum şi a patru inculpaţi care aveau calitatea de experţi evaluatori autorizaţi. Este vorba de spre Mihnea Remus Iuoraş, Ingrid Luciana Popa Mocanu, Gheorghe Vişoiu, Alexandru Florin Hanu, Constantin Cătălin Canangiu, Dorin Cornel Drulă, Neculai Nistor, Ingrid Zaarour şi Remus Virgil Baciu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Marko Attila şi ceilalţi inculpaţi au produs un prejudiciu statului român de peste 84 de milioane de euro.

Horia Georgescu este acuzat de procurorii anticorupție că, în perioada 2008-2009, Comisia pentru Stabilirea Depăgubirilor, din care făcea parte, a aprobat trei dosare în care despăgubirile acordate fuseseră supralicitate.

Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ), precizează procurorii anticorupție.

”Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor trei dosare a rezultat că evaluatorii desemnați nu au purtat o corespondență cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agențiile imobiliare etc. privind tranzacțiile deja efectuate/certe cu proprietăți imobiliare similare. În două cazuri, evaluatorii desemnați au utilizat, în cadrul metodei comparației directe, „comparabile” constând în anunțuri de vânzare publicate online sau în ziare, fără a purta corespondență cu deținătorii de informații privind tranzacțiile certe cu proprietăți imobiliare, care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina prețul real al pieței imobiliare”, arată DNA.

 

 

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă