Fostul şef al Loteriei, Gheorghe Benea, va fi cercetat sub control judiciar în următoarele 60 de zile, în timp ce şeful serviciului de achiziţii, Ovidiu Rîpanu, a fost arestat preventiv, în dosarul în care sunt anchetaţi de corupţie în legătură cu înnoirea parcului auto al Loteriei Române. Decizia a fost luată în cursul nopții de Tribunalul București și poate fi contestată.
Cei doi sunt cercetaţi de DNA, alături de alte opt persoane, între care şi Benea Alexandra laura, fiica fostului şef al Loteriei, pentru că ar fi acordat în mod preferaţial a unui contract de achiziţie de autoturisme pentru înnoirea Parcului auto al Loteriei Române. Au fost cumpărate 182 de autovehicule în sistem buy-back, iar prejudiciul adus companiei depăşeşte două milioane de lei.
Potrivit procurorilor DNA, la data de 17 mai 2010, conducerea Companiei Naționale Loteria Română ar fi atribuit unui dealer auto, administrat de suspectul Sorescu Nicolae Virgil, un contract de furnizare de 182 de autovehicule în sistem buy-back, în valoare de 13.386.378,73 lei pentru înlocuirea parcului auto al Loteriei Române. Contractul ar fi fost inițiat, fundamentat și atribuit cu încălcarea prevederilor legale, prin licitație trucată. Astfel, societatea respectivă a vândut Loteriei Române autovehicule la un preț substanțial mai mare decât prețul pieței.
Prin inițierea, atribuirea și derularea acestui contract a fost creat un prejudiciu în dauna Companiei Naționale Loteria Română estimat la valoarea de 2.314.707 lei.
În schimbul atribuirii contractului, persoane din conducerea Loteriei române ar fi primit sume de bani și bunuri. Astfel, în calitate de șef Serviciu Achiziții în cadrul C.N.L.R. și în calitate membru în comisia de evaluare a ofertelor, Rîpanu Ovidiu ar fi pretins, la sfârșitul anului 2009 și începutul anului 2010, pentru sine și pentru alții suma de 1.500.000 lei, 4 autovehicule noi, respectiv un autovehicul marca Cadillac; un autovehicul marca Hummer; un autovehicul marca Opel și un autovehiculului marca BMW și un număr de 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de înlocuire a parcului auto în sistem buy back, din care a primit:
— suma totală de 1.081.061,96 lei, în perioada iulie-septembrie 2010 (bani remiși din conturile societății administrate de Sorescu Nicolae Virgil în contul unei firme aparținând lui Rîpanu Ovidiu)
— 4 autovehicule noi respectiv un autovehicul marca Cadillac în sumă de 160.682,99 lei; un autovehicul marca Hummer în valoare de 139.364,72 lei; un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei și un autovehiculului marca BMW în valoare de 139.230 lei;
— autovehicule second hand în valoare de 1.179.029,68 lei, în perioada septembrie 2010 — ianuarie 2011
Din cele patru autovehicule care ar fi fost preluate de Rîpanu Ovidiu, în cursul lunii iulie 2010, Benea Gheorghe, director general al C.N.L.R. ar fi primit, prin intermediul fiicei sale, Benea Laura, și pentru aceasta, un autovehicul marca BMW în valoare de 139.230 lei.
Din cele patru autovehicule care ar fi fost preluate de Rîpanu Ovidiu, Olaru Cornelia, referent în cadrul C.N.L.R. și membru al comisiei de evaluare a ofertelor, ar fi primit, în cursul lunii septembrie 2010, un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei, pe care l-ar fi înmatriculat pe numele unei persoane din familie. Anterior, aceasta ar fi acceptat promisiunea de a primi acest bun în schimbul consemnării unor date nereale în documentația legată de licitație.
Pentru a ascunde adevărata proveniență a bunurilor/banilor ce fac obiectul infracțiunii de luare de mită, Rîpanu Ovidiu, folosindu-se de două firme pe care le-ar fi controlat prin intermediul lui Niculae Iulian Cătălin și Bran Marius, ar fi preconstituit relații comerciale nereale, vizând prestării de servicii fictive.