Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, este inculpat într-un dosar cu un prejudiciu estimat la peste 11,6 milioane de lei.
Nicușor Constantinescu este deja în detenție la penitenciarul Poarta Albă, fiind condamnat la cinci ani de închisoare într-un caz deja finalizat, legat de subfinanțarea Centrului Militar Constanța.
Fostul șef al CJ a fost adus joi la sediul DNA Constanța, pentru a fi înștiințat că i s-a schimbat calitatea în dosarul mai recent, din suspect în inculpat. Acest dosar vizează un contract de cadastru al drumurilor judeţene şi comunale.
Procurorii DNA spun că între 2007 și 2013, Constantinescu și arhitectul și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, adică ar fi atribuit, în mod preferențial, lucrările de cadastrare a drumurilor județene și comunale din județul Constanța către o societate controlată de omul de afaceri Ioan Ichim. Procurorii estimează un prejudiciu de 11.621.345,49 lei.
În același dosar mai sunt inculpați Titi Cenuşă, la data faptei arhitect şef al CJ Constanța, şi Ioan Ichim, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale.
Acum câteva zile, Consiliul Judeţean Constanța a decis să se constituie parte civilă în acest dosar, cu suma de 11,6 milioane de lei.