15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul președinte CJ Argeș, Constantin Nicolescu, sub control judiciar

Fostul președinte CJ Argeș, Constantin Nicolescu, sub control judiciar

Fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, a fost pus sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 2 februarie  2015  şi  până  la  data  de  2  aprilie  2015, într-un dosar de corupție, conform unui comunicat DNA.

Procurorii DNA îl acuză pe Constantin Nicolescu de mai multe infracțiuni, respectiv folosirea influenței sale în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu.

Citește și: VIDEO. Şeful CJ Argeş, Constantin Nicolescu, condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare, cu executare

Constantin Nicolescu era, la  data  faptelor, președinte  al  Consiliului  Județean Argeș și președinte al organizației județene a unei formațiuni politice.

Cât timp se află sub control judiciar, fostul președinte CJ trebuie să se prezinte la DNA ori de câte ori este chemat, să anunțe o eventuală schimbare de locuință, să nu se apropie de martorii și suspecții în cauză  şi să nu comunice cu aceștia direct sau indirect și să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Şeful CJ Argeş, Constantin Nicolescu, zis şi ”Baronul roşu” a mai fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Nicolescu a fost condamnat în dosarul privind contractarea de fonduri Phare de 900.000 de euro pentru patru unităţi şcolare, cu acte false.

Cele mai citite

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă