22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul ministru al Energiei Constantin Niță rămâne sub control judiciar pe cauțiune

Fostul ministru al Energiei Constantin Niță rămâne sub control judiciar pe cauțiune

 

Fostul ministru al Energiei Constantin Niță rămâne sub control judiciar pe cauțiune, în dosarul în care este judecat pentru trafic de influență. Astfel, el are de plătit suma de 453.823 de lei, au decis magistrații Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie.

Pe timpul desfășurării procesului, Constantin Niță are interdicția de a lua legătura cu martori din dosar: Gheorghe Nichita, Tiberiu Urdăreanu, Mihai Ghirda, Zoltan Sando Kerteszr, Bogdan Zărnescu, Iulius Gabriel Mardarasevici, Adina Roşu şi Robert Ciprian Anghel. În plus, fostul ministru nu are voie să părăsească teritoriul României. 

Termenul intermediar pentru verificarea legalităţii a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune este data de 14 iulie.

Constantin Niţă a fost trimis în judecată pe 15 iunie. Procurorii Direcției Naționale Anticorpție precizează că, în cursul anului 2013, Niță i-a solicitat unui om de afaceri (denunţător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu. 

Citește și: UPDATE. Fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, sechestru pe avere, pentru trafic de influență

DNA precizează că fostul ministru a pretins comisionul în schimbul exercitării influenţei sale asupra primarului de municipiu şi a promisiunii că va interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea şi buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri. Activităţile de exercitare a influenţei pe lângă funcţionarul public şi de efectuare a promisiunii că-l va determina să îndeplinească actele ce intrau în atribuţiile sale de serviciu au fost înfăptuite de inculpatul Niţă Constantin în cursul anului 2012. De asemenea, solicitarea sumei în cuantum de 5% din valoarea contractului a avut loc după iniţierea procedurii privind proiectul respectiv, precum şi după solicitarea, de către primar, cu titlu de mită, a unui procent de 10% din valoarea contractului, acţiuni ce au avut loc în prima parte a anului 2013.

Astfel, suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) trebuia să îi fie remisă lui Niţă în două forme – parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru. 

Citește și: UPDATE. Fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, plasat sub control judicar pe cauțiune

În data de 21 iulie 2013, Niţă Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din Bucureşti. De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 – iunie 2014, au precizat procurorii DNA.

Conform DNA, Niţă a primit două tranşe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, bani folosiţi, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid din care făcea parte fostul ministru. 

 

Cele mai citite

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Probleme pe aeroportul din Dubai. Zbourile au fost deviate

Aeroportul Internațional din Dubai a deviat temporar zborurile la sosire marți, 16 aprilie 2024, până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice, au anunțat oficialii, adăugând că...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă