21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialFostul director CNADNR, Narcis Neaga, chemat la DNA, în dosarul autostrăzii Sibiu...

Fostul director CNADNR, Narcis Neaga, chemat la DNA, în dosarul autostrăzii Sibiu – Orăştie

Fostul director al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Narcis Neaga, s-a prezentat, joi, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiat în dosarul autostrăzii Sibiu-Orăştie, în care este acuzat de abuz în serviciu, informează Agerpres.

Narcis Neaga a fost chemat la DNA, pentru a fi audiat în dosarul privind construcţia autostrăzii Sibiu-Orăştie, în care este acuzat din 2015 de abuz în serviciu şi cercetat sub control judiciar pe cauţiune. Procurorii au dispus şi prelungirea măsurii controlului judiciar.

Narcis Neaga a fost demis din fruntea instituţiei în decembrie 2015, ca urmare a unei inspecţii a Corpului de control al Ministerului Transporturilor cu privire la unele nereguli depistate în construcţia autostrăzii Sibiu-Orăştie. În decembrie 2015 el a fost inculpat şi de DNA într-un dosar deschis pe această temă.

În decembrie 2015, Narcis Neaga a fost pus sub control judiciar de DNA, fiind stabilită o cauțiune de 300.000 lei.

Procurorii susțin că, în 15 mai 2014, Narcis Neaga, în calitate de director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (CNADNR), ar fi procedat la suspendarea abuzivă a unui contract de servicii privind supervizarea lucrărilor la autostrada Orăștie — Sibiu și a plăților aferente acestuia, cu încălcarea dispozițiilor contractuale, a condițiilor FIDIC (Federația Internațională a Inginerilor Consultanți) și a dispozițiilor legale.

DNA îl acuză pe Neaga ar fi desemnat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov pentru a superviza lucrările de construcție a autostrăzii și pentru a îndeplini obligațiile contractuale în perioada de desfășurare a contractelor de lucrări privind: „Proiectare și execuție Autostrada Orăștie — Sibiu, Lot 3: km 43+855 — km 65+965', „Proiectare și execuție Autostrada Orăștie — Sibiu, Lot 3: km 65+965 — km 82+070".

„Apoi, inculpatul a reziliat contractul de supervizare în condiții nelegale și a refuzat plata facturii emise de către liderul asocierii care asigurase inițial serviciile de supervizare a lucrărilor și, pe cale de consecință, în mod nefundamentat, a refuzat decontarea facturii din fondul de coeziune (fonduri europene). Ulterior, printr-o Sentință arbitrală, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte cererea formulată de liderul asocierii care asigurase inițial serviciile de supervizare a lucrărilor și a obligat CNADNR SA la plata sumei de 3.139.109,20 lei plus TVA, precum și a penalităților de întârziere, calculate de la 15 mai 2014 până la 23 decembrie 2014, data înregistrării cererii arbitrale", au precizat procurorii.

Anchetatorii au reținut că toate aceste acțiuni ar fi avut drept consecință directă plata, de la bugetul de stat (și nu din fondul de coeziune), către liderul asocierii căreia i s-ar fi reziliat contractul de supervizare, a sumei de peste 3,1 milioane lei (reprezentând prețul serviciilor de supervizare pentru perioada octombrie 2013 — decembrie 2013), a penalităților aferente, precum și plata serviciilor de supervizare (prestate ulterior suspendării contractului de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov).

„Prin suspendarea și respectiv rezilierea contractului de supervizare a fost favorizat antreprenorul (societatea executantă a lucrărilor de construcție) care, în acest mod, a beneficiat de închiderea neconformităților și avizarea la plată a situațiilor de lucrări, în condițiile în care supervizorul suspendat constatase deficiențe de execuție și utilizarea de materiale necorespunzătoare. Mai mult, prin suspendarea contractului și înlocuirea inginerului FIDIC (a supervizorului) cu încălcarea procedurii, respectiv prin neacordarea preavizului și nepreluarea documentelor de la supervizorul inițial, noul supervizor desemnat a fost pus în imposibilitatea urmăririi lucrărilor. Faptul că după suspendarea contractului de supervizare, într-o perioadă scurtă, au fost găsite soluții pentru închiderea neconformităților și aprobarea la plată a lucrărilor denotă că scopul suspendării contractului de supervizare a fost de a asigura antreprenorului posibilitatea decontării unor lucrări neconforme", au mai precizat anchetatorii.

Știre în curs de actualizare.

Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă