11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialFlorian Walter, patronul Romprest, s-a prezentat la DNA Ploiești

Florian Walter, patronul Romprest, s-a prezentat la DNA Ploiești

Omul de afaceri Florian Walter, patronul Romprest, s-a prezentat vineri dimineață la sediul DNA Ploiești, structură care instrumentează dosarul în care acesta este cercetat sub control judiciar pentru constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată și instigare la infracțiunea de spălare a banilor.

În cursul zilei de miercuri, procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost audiată în calitate de martor de procurorii DNA Ploiești în legătură cu dosarul lui Florian Walter care s-a aflat în instrumentarea ei. Moraru Iorga a fost chemată pentru a oferi lămuriri în legătură cu o expertiză pe care a cerut-o în dosarul lui Walter, care ar fi fost făcută, dar care nu ar fi fost atașată dosarului respectiv.

Procurorii DIICOT Ploiești au făcut, la începutul lunii mai 2015, zeci de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, liderul rețelei fiind omul de afaceri Florian Walter. Acesta era acuzat la acel moment că a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012-2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite.

Potrivit DIICOT, Walter a inițiat și a coordonat aceste circuite financiare pe mai multe paliere, ce au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societății Compania Romprest Service SA București a achizițiilor, de la diverse societăți comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi. După înregistrarea în contabilitatea societății a facturilor aferente achizițiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective erau virate, inițial în conturile societăților fantomă emitente, ulterior fiind transferate în conturile altor societăți comerciale de tip fantomă, fiind retrase în numerar și preluate de Florian Walter, în vederea utilizării în scopuri proprii, spuneau procurorii.

Potrivit acestora, prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională a grupului coordonat de Florian Walter este de 4.500.000 euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă 60.494.600 lei (echivalentul a 14.000.000 de euro), supusă procesului de reciclare.

Cele mai citite

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă