10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDumitru Costin: Suntem chemaţi să fim părtaşi la speranţe, la decizii am...

Dumitru Costin: Suntem chemaţi să fim părtaşi la speranţe, la decizii am fost doar martori gălăgioşi

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a comentat, marţi, declaraţiile premierului Ungureanu care a chemat sindicatele să fie părtaşe la speranţa reîntregirii salariilor, afirmând că îl bucură această invitaţie, dar când a fost vorba de decizii, sindicatele au fost doar “martori gălăgioşi”, potrivit Agerpres.

 

“Mă bucură să aud faptul că ne lansaţi invitaţia de a fi părtaşi la o speranţă, aceea de a repune salariaţii din sectorul bugetar pe palierul veniturilor salariale avute anterior deciziei, însă, ca de obicei, noi suntem chemaţi să fim părtaşi la speranţe, iar în momentul în care a fost vorba de decizii nu am fost decât nişte martori gălăgioşi la deciziile pe care le-au luat alţii privitor la tăierea salariilor”, i-a spus Costin premierului.

Pe de altă parte, liderul BNS a afirmat că sindicatele au toată deschiderea de a participa la discuţii şi de a colabora cu Executivul în măsura în care este vorba de un “dialog real”. “Suntem prezenţi aici cu toată deschiderea. (…) Credem că sunteţi aici pentru a respecta prevederile legale. (…) În cursul anului trecut, printr-o demonstraţie de forţă a precedentului Cabinet s-au modificat legi importante care guvernează dialogul social în România. (…) Predecesorul dumneavoastră a încălcat cu bună ştiinţă prevederi legale care obligau, printre altele, la înfiinţarea şi la funcţionarea efectivă a Consiliului Naţional Tripartit. A fost nevoie de câteva luni de zile de presiuni (…) pentru a determina guvernul precedent să pună în aplicare nişte prevederi legale pe o lege pe care ei şi-au asumat răspunderea în Parlament”, a afirmat Dumitru Costin.

Acesta a mai spus că, drept consecinţă, Consiliul Naţional Tripartit nu şi-a putut duce la îndeplinire atribuţii precum asigurarea cadrului de consultare pentru stabilirea salariului minim garantat. “Am luat act de interesul dumneavoastră privitor la un set de politici publice vizavi de stimularea natalităţii, credem că e foarte mult de lucru în această zonă, nu credem că ceea ce se află în dezbaterea publică este exact ceea ce românii aşteaptă de la guvernul pe care îl conduceţi, însă dacă veţi avea disponibilitate de dialog real, avem deschiderea necesară pentru a elabora nişte documente coerente, nişte politici aplicabile, astfel încât toată lumea să aibă de câştigat”, i-a mai transmis Dumitru Costin premierului Ungureanu.

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, marţi, la întâlnirea cu liderii confederaţiilor sindicale, că îi face pe aceştia părtaşi la speranţa recuperării tăierilor efectuate în salariile bugetarilor. “Suntem preocupaţi ca guvern de materializarea recuperării sumelor care au fost diminuate din salariile bugetarilor. Nu fac o promisiune, vă fac părtaşi la un plan, la o speranţă şi sper ca ea să se poată materializa pe seama evidenţei macroeconomice pe care o vom avea foarte curând”, le-a spus Ungureanu liderilor sindicali.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...
Ultima oră
Pe aceeași temă