11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialDosar penal pentru ucidere din culpă, în tragedia din Munții Retezat

Dosar penal pentru ucidere din culpă, în tragedia din Munții Retezat

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg au deschis un dosar penal, pentru ucidere din culpă, în cazul celor doi copii minune ai alpinismului românesc, care și-au pierdut viața sâmbătă, într-o avalanșă în Munții Retezat. 

Ancheta a fost demarată sâmbătă seară, a declarat, la Digi 24, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Laura Bratu. De asemenea, polițiștii îi însoțesc și pe salvamontiștii care au plecat să coboare trupurile persoanelor decedate.



 

O avalanșă s-a produs, sâmbătă, în Masivul Retezat, surprinzând un grup format din şapte membri. Doi copii, Dor Geta Popescu (13 ani), și Erik Gulacsi (12 ani) – deținători ai mai multor recorduri la alpinism -, au decedat.  Erau cei mai buni tineri alpinişti ai României.

Tinerii nu erau singuri pe creste – se aflau cu ei cinci adulţi, trei dintre ei fiind răniţi de avalanşă.

Meteorologii anunţaseră încă de vineri că în Masivul Retezat e risc maxim de avalanşă. A nins mult, iar vântul a bătut cu aproape 100 de kilometri pe oră.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, aproape 60 de persoane se aflau în Munţii Retezat în momentul în care s-a produs avalanșa.  

„Toţi cei 56 de turişti, din Muntii Retezat, coordonaţi de către echipele de salvatori au ajuns în siguranţă la Refugiul Genţiana. Cele cinci persoane rănite în accidentul de avalanşă sunt, în prezent, coborâte de către echipele de salvatori către zona Cârnic, pentru a fi preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Ceilalţi 51 de turişti, toţi adulţi, au luat decizia să rămână peste noapte la Refugiul Genţiana, neavând nevoie de îngrijiri medicale”, se arăta în comunicatul transmis sâmbătă seara.

Șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodeanu, a declarat duminică dimineața la Digi24 că salvamontiștii au avertizat încă din urmă cu trei zile că e risc maxim de avalanșă și cu toate acestea, pe munte se aflau două grupuri – unul mai mare, de circa 50 de persoane, membri ai unei școli de ghizi, și grupul de șapte persoane care a fost surprins de avalanșă – „ceea ce nu e deloc bine”.

Cele mai citite

La un pas de istorie! Thailanda, tot mai aproape de legalizare căsătoriilor între persoane de același sex

Parlamentul thailandez a aprobat miercuri, cu o majoritate covârșitoare, un proiect de lege privind legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, un pas istoric,...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...
Ultima oră
Pe aceeași temă