15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialDNA face o nouă anchetă în cazul lui Ioan Nicolae. Vizați sunt...

DNA face o nouă anchetă în cazul lui Ioan Nicolae. Vizați sunt acum și Ilie Sârbu, Adriean Videanu, Gheorghe Pogea şi Mircea Geoană

O nouă anchetă a DNA îi vizează pe Ilie Sârbu, Adriean Videanu, Gheorghe Pogea şi Mircea Geoană. Este vorba despre un nou dosar disjuns din cel în care a fost trimis în judecată omul de afaceri Ioan Niculae. Aceștia vor fi verificaţi în legătură cu presupuse intervenţii pentru schimbări legislative care să favorizeze Interagro, informează Mediafax.

Citește și: Omul de afaceri Ioan Niculae și fostul șef al CJ Brăila, Bunea Stancu, trimiși în judecată în dosarul INTERAGRO. Ce acuzații le mai aduc procurorii DNA

Astfel, procurorii fac cercetări pentru fapte de luare şi dare de mită, cumpărare şi trafic de influenţă, abuz în serviciu în forma tentativei cu scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru altul, folosirea influenţei şi autorităţii unor persoane ce deţineau funcţii în partide politice pentru a obţine foloase necuvenite pentru altul.

Potrivit Mediafax, care citează rechizitoriul DNA,” în prima parte a anului 2009, Ioan Niculae ar fi încercat să corupă o serie de funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale, privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, cu consecinţă directă în beneficiul financiar al grupului Interagro, fapte pentru care a fost trimis în judecată”. 

Conform procurorilor, actul normativ ar fi fost profitabil pentru afacerile grupului Interagro şi i-ar fi adus venituri lui Ioan Niculae de câteva sute de milioane de euro.

Conform DNA, actele de urmărire penală i-au evidenţiat pe Emil Boc – prim ministru, Gheorghe Pogea – ministru al Finanţelor Publice şi Adrian Videanu – ministrul Economiei, care a exercitat asupra secretarului de stat Liviu Harbuz, fie anumite forme de presiuni, fie demersuri de persuadare, pentru ca acesta să găsească soluţii pentru promovarea şi adoptarea actului normativ vizat de patronul Interagro. Totodată, se pare că și Vasile Puşcaş, ministrul Integrarii Europene la acel moment ar fi susținut interesele lui Ioan Niculae. 

Offshore înregistrat în Insulele Virgine, cu sediul pe un iaht 

Potrivit Digi 24, procurorii anticorupţie au descoperit, la percheziţiile făcute la sediul InterAgro din Bucureşti, scheme şi hărţi cu firmele pe care Ioan Niculae le controlează în România. Schemele ar fi fost folosite de şefii companiei pentru a construi circuite financiare între firmele din grup.

Astfel, în august 2008, InterAgro încheie un contract în valoare de 10 milioane de euro cu Libarom Agri, firma lui Said Baaklini. Înţelegerea era fictivă, afirmă procurorii, care au descoperit că din conturile grupului controlat de Ioan Niculae au plecat către firma libanezului 5,6 milioane de euro, în patru tranşe fără ca Libarom Agri să presteze vreun serviciu de publicitate în contul banilor încasaţi.

Sumele erau virate în aceeaşi zi în conturile Mike Trading, de unde plecau către un offshore înregistrat în Insulele Virgine, dar cu sediul pe un iaht înregistrat în Cipru pe numele patronului InterAgro. Banii reveneau în România, sub forma unei majorări de capital pentru firma producătoare de vin din grup, INTERVITT.

DNA estimează că omul de afaceri ar fi câştigat de pe urma acestei hotărâri, care însă nu s-a dat vreodată, 600 de milioane de euro. Aşa că i-ar fi oferit lui Dorin Cocoş un milion de euro, pentru a face în aşa fel încât Executivul să aprobe hotărârea, în ciuda opoziţiei Comisiei Europene. Doi foşti miniştri cu putere de decizie în acest caz au fost audiaţi,ca martori.

 

 

Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă