27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialDestine distruse de colimatorul mafiei locale

Destine distruse de colimatorul mafiei locale

După ce a încercat să își afle dreptatea prin plângeri la DNA, un tânăr fermier din zona Tecuciului constată cum îi e distrusă afacerea pas cu pas.

Bogdan Banu a fost acuzat în 2010 de Poliția Tecuci și Parchetul Judecătoriei Tecuci de comiterea unui accident cu două victime. Inițial a fost condamnat la 18 ani cu executare, dar, după ce expertizele au demonstrat că nu mașina sa a produs accidentul, a primit 3 ani cu suspendare, deși dosarul conținea mai multe erori.

Astfel, cercetarea la fața locului trebuia efectuată de agenții de la Serviciul Rutier Galați, dar cazul a fost preluat în forță de agenții de la Poliția Tecuci, despre care Bogdan Banu afirmă că au încercat să ascundă prezența la locul accidentului a lui Sandu Ferțu, tatăl colegului lor, agentul Ionel Ferțu, și rudă cu multe personaje influente pe plan local. S-ar fi dorit, astfel, ascunderea adevăratului autor al accidentului.

Bogdan Banu nu a acceptat pedeapsa cu suspendare pe care a primit-o și a făcut mai multe plângeri la DNA și Parchetul General. Dar asta nu a făcut decât să-i agraveze situația, deoarece împotriva lui și a familiei sale s-a pus în mișcare o mașină infernală, care le distruge afacerile.

Familia Banu are afaceri în agricultură. Tatăl, Ion Banu, a preluat fostul Agromec Berheci, pe care l-a transformat într-o fermă prosperă, cu utilaje moderne, fabrici de ulei și alcool etc. Fiul are propria fermă, Agriban SRL. După ce Bogdan Banu a început demersurile la DNA, au apărut problemele. Spre exemplu, oamenii legii au început să tolereze furturile de zeci de tone de cereale din depozitele firmei sale. În august 2013, agentul Cristian Rusu, de la postul local de poliție, i-a prins în flagrant pe paznicul depozitului Agriban, Cornel Marcu, și alți 5 membri ai familiei acestuia, care intraseră noaptea în depozit și încărcaseră într-o căruță 2,25 tone de grâu, potrivit lui Bogdan Banu.

Poliția a demarat cercetările, iar la domiciliul suspecților ar mai fi fost găsiți și alți saci cu grâu, din furturi anterioare, și potrivit documentelor Agriban rezulta că din depozit lipseau aproape 30 tone de grâu.

Dosarul a ajuns la Parchetul Tecuci, fiind instrumentat de procurorul care a anchetat și dosarul accidentului în urma căruia a fost condamnat Bogdan Banu. Iar magistratul a decis, în cazul furtului de cereale, că faptele celor 6 „nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni“ și a dispus scoaterea lor de sub urmărire penală.

Deși era vorba de constituire de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni, o formă agravantă, în ordonanță se motiva scoaterea de sub urmărirea penală prin faptul că „există date care atestă că invinuiții pot fi îndreptați și fără aplicarea unei pedepse“, după cum a decis procurorul.

Agriban a contestat ordonanța în instanță, Parchetul Judecătoriei Tecuci a reluat ancheta, care a fost efectuată de același procuror. De această dată, anchetatoarea a dispus clasarea cauzei, bazându-și decizia pe aceeași motivare, că nu există pericolul social al unei infracțiuni. Războiul continuă. Pe 5 august, Bogdan Banu a depus o nouă plângere împotriva rezoluției procurorului, fiind fixat un prim termen de judecată pe 30 august.

7-8 ani de procese pentru un drept câștigat

Bogdan Banu ne-a declarat că de câțiva ani i se pun bețe în roate în încercarea de a-și încasa daunele pentru culturile calamitate. În 2008 și 2009, Agriban SRL a încheiat cu o societate de asigurări o poliță pentru asigurarea culturilor agricole de porumb și floarea-soarelui de pe 570 ha. În aceeași zi au încheiat poliție pentru asigurarea culturilor și tatăl lui Bogdan, Ion Banu – ca persoană fizică, dar și pe firma.

Au fost constatate daunele și Direcția pentru Agricultură Galați a transmis la Ministerul Agriculturii situația suprafețelor afectate de secetă. Ministerul a tergiversat acordarea despăgubirilor. Agriban, Agromec și Ion Banu au deschis acțiuni în instanță și deși erau trei situații identice, deciziile instanțelor au fost diferite.

Curtea de Apel Galați a respins acordarea despăgubirilor către societatea lui Bogdan Banu, potrivit documentelor puse la dispoziție de acesta, în timp ce în alte două dosare, prin sentințe definitive și irevocabile pronunțate de ICCJ, le-au fost acordate despăgubirile persoanei fizice Ion Banu și firmei acestuia, Agromec. Au urmat mai multe acțiuni în instanță ale lui Bogdan Banu, toate derulate cu „bețe-n roate“. A făcut recurs și cauza va fi judecată de Curtea de Apel Galați pe 9 noiembrie 2016. 

Vorbe în vânt

Declarațiile din dosarul accidentului în care este suspectat a fi implicat și Sandu Ferțu, tatăl agentului de poliție Ionel Ferțu, s-au cam bătut cap în cap. La cercetarea la fața locului, acesta a afirmat că „am coborât și am văzut că pe șosea erau întinși doi bărbați“, iar 8 luni mai târziu, la judecarea cazului, a menționat că atunci „când am trecut prin dreptul primei mașini, cea gri, am văzut pe cineva aplecat la roata din spate“.

Nu am reușit să aflăm ce crede despre acuzațiile care i se aduc, pentru că era plecat, însă soția acestuia ne-a declarat că acuzațiile sunt „niște minciuni scornite ca să îl apere pe Bogdan Banu“.

Femeia ne-a declarat că fiul său de la Poliția Tecuci nu a avut nicio implicare în cazul accidentului: „Băiatul lucrează la Rurală, nu la Circulație, și nu a avut nicio implicare în acel caz. Or fi dedus ei, dar noi nu avem nicio implicare. Chiar avem o relație foarte bună cu familia uneia dintre victime, Nicolae Arghire. Aruncă niște vorbe în vânt“, a precizat femeia.

Cele mai citite

Președintele polonez Duda ar urma să se întâlnească cu Trump

Președintele polonez Andrzej Duda a declarat că s-ar putea întâlni cu Donald Trump în timpul unei vizite la New York săptămâna aceasta, în timp...

Șapte ambarcațiuni cu peste 400 de migranți au ajuns în Insulele Canare

Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite afirmă că, dintre cei 266.940 de migranți care au încercat să ajungă în Europa anul trecut, 97%...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...
Ultima oră
Pe aceeași temă