12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDespăgubire record acordată pentru o gravidă accidentată pe trecerea de pietoni.

Despăgubire record acordată pentru o gravidă accidentată pe trecerea de pietoni.

Judecătorii Tribunalului Ilfov au decis acordarea unei despăgubiri morale de 1,5 milioane de euro unei gravide care a fost accidentată, de un şofer beat, pe trecerea de pietoni, iar în urma impactului bebeluşul a murit, iar ea a intrat în comă şi acum se află în stare neuro-vegetativă, potrivit Mediafax.

„Obligă pârâta să plătească reclamantei Ganea Iulia Florentina suma de 1.500.000 euro, echivalent în lei la data plăţii efective, reprezentând daune morale”, a decis Tribunalul Ilfov.

În acest proces, tânara, prin intermediul soţului ei, a dat în judecată firma de asigurări, respectiv Euroins, şi pe şoferul care a accidentat-o pe trecere şi care se afla sub influenţa alcoolului, Liviu Gheorghe Neculicioiu. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa superioară.

Aceasta este cea mai mare despăgubire acordată în România, în urma unui accident rutier. Până acum recordul în această materie era deţinut de Georgiana Elena Ghegeliu, care a dat în judecată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, după ce şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006. Ea a obţinut, în instanţă, daune morale în valoarea de un milion de euro.

În mai 2015, Iulia Ganea fost călcată pe o trecere de pietoni din localitatea Cristian, judeţul Braşov, bebeluşul acesteia murind la spital. Şoferul a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare şi ulterior, în mai 2017, a fost pus în libertate. În vârstă de 46 de ani, Liviu Neculicioiu era funcţionar public la Primaria comunei Cristian, la Compartimentul Cultură, Sport şi Tineret.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă