30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE: Deputatul Nicolae Păun rămâne în arest preventiv

UPDATE: Deputatul Nicolae Păun rămâne în arest preventiv

UPDATE 15.45: Deputatul Nicolae Păun rămâne în arest preventiv, a decis, marți, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

———–

Deputatul Nicolae Păun află, marți, dacă va rămâne în arest, după ce a contestat măsura arestării preventive, în dosarul în care este urmărit penal pentru fapte de corupţie în legătură cu derularea unor proiecte cu fonduri europene, informează Agerpres.

Decizia va fi luată de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Ce să regret? Eu nu regret nimic. Ce să îi transmit domnului Voicu? Să fie sănătos. Să nu vină niciodată la arestul preventiv. Eu suport (arestul – n.r.), pentru că sunt bărbat. Alţii nu ştiu, dacă ajung acolo, cum vor suporta”, a spus Nicolae Păun, la ieşirea din sala de judecată, întrebat dacă regretă că ar fi dat bani pentru campania lui Mădălin Voicu. 

Deputatul a declarat că regretă declarațiile făcute la adresa procurorilor. 

Citește și: UPDATE. Deputatul Nicolae Păun, reţinut de DNA

„Mi-am cerut scuze în mod public şi discuţia a avut loc în urmă cu şapte – opt luni de zile, fără să ştiu că eu sunt inculpat, eram la un şpriţ, vorbeam cu Mădălin. Aveţi senzaţia că dacă s-ar da toate convorbirile care se fac între parlamentari sau chiar miniştri, şefi de stat, unde am ajunge? Nu ştiam că sunt interceptat. Mi-am cerut scuze, în mod public, şi încă o dată îmi cer scuze, nu a fost cu intenţie, niciodată nu m-am gândit la ceva anume… Ca omul, la şpriţ”, a precizat Păun. 

Deputatul a mai spus că nu a lucrat în viaţa lui în proiecte şi programe de niciun fel, nu a fost angajatul Partidei Romilor şi nu a fost remunerat de nimeni. “Eu nu pot face deturnare de fonduri dacă nu am acces la fonduri. O rog pe soţia mea să fie tare şi o da Dumnezeu să trecem şi peste asta. Dacă astăzi instanţa apreciază, de aici plec direct la cimitir la mama, că astăzi, dacă trăia, era ziua ei”, a afirmat Păun. 

Judecătorii instanţei supreme au admis, pe 27 februarie, cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Nicolae Păun, decizia nefiind definitivă, însă executorie. 

Citește și: Sechestru de aproximativ 30,5 milioane de lei pe averea lui Nicolae Păun. 600.000 de lei, sechestrul pe averea familiei Voicu

Nicolae Păun fusese reţinut în dosarul în care mai este cercetat şi deputatul Mădălin Voicu, fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor europene; deturnare de fonduri; spălarea banilor; efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia; cumpărare de influenţă şi influenţarea declaraţiilor. 

De asemenea, el este acuzat de evaziune fiscală şi folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect. 

 

 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică Legea privind înfiinţarea ANL

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 din Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. De asemenea,...

Cum să îți păstrezi sănătatea ochilor printr-un consult optometric regulat

Sănătatea ochilor este esențială pentru o viață de calitate. În acest sens, un consult optometric regulat poate juca un rol crucial. Află de ce...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...
Ultima oră
Pe aceeași temă