15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialȘeful CA al Poștei Române, proaspăt demis, vrea un dialog privat cu...

Șeful CA al Poștei Române, proaspăt demis, vrea un dialog privat cu ministrul Comunicaţiilor

Dante Stein a fost revocat, joi, din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română, de Ministerul Comunicaţiilor. Stein solicită un „dialog fără caracter public” între companie şi minister, neînţelegând de ce au fost revocaţi din funcţie o serie de membri, potrivit Mediafax.

„Consiliul de Administraţie a luat act, cu surprindere, de declaraţiile publice făcute, astăzi, de ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, prin care este anunţată demiterea a patru dintre membrii săi. Nu înţelegem ce anume poate fi imputat unei echipe de profesionişti care, în ultimii ani, alături de managementul Poştei Române şi de cei peste 25.000 de salariaţi, au performat, reuşind să aducă în echilibru compania, după mulţi ani de pierderi.

În anul 2017, sub conducerea acestui Consiliu de Administraţie, în primele opt luni, aceasta a înregistrat un profit de 18,3 milioane de lei, în creştere faţă de perioada similară a anului trecut (16,6 milioane lei). Profitul realizat este rezultatul activităţii operaţionale, chiar şi cu lipsurile majore din zona investiţiior pe care Poşta Română le-a resimţit, în ultima perioadă”, se arată în comunicatul transmis de Dante Stein.

Stein a declarat că a încercat să evidenţieze problemele fluxului de numerar şi necesitatea urgentării procesului de capitalizare: „Intenţia noastră a fost să atragem atenţia atât asupra situaţiei cash flow-ului cât şi asupra importanţei urgentării procesului de capitalizare, apanaj exclusiv al acţionarilor. În acest sens am transmis acel document către MCSI, document care făcea parte dintr-o corespondenţă firească şi confidenţială între conducerea executivă a CNPR şi actionari, şi care s-a dorit a fi un puternic semnal de alarmă”.

„Aceste acţiuni intempestive nu fac altceva decât să destabilizeze echilibrul, şi aşa fragil, al Poştei Române, şi propun revenirea la masa dialogului, calm, constructiv şi fără caracter public, între ministru şi conducerea companiei, pentru a găsi soluţii imediate şi eficiente pentru dezvoltarea operatorului naţional de servicii poştale”, a transmis Stein.

Adunarea Generală a Acţionarilor companiei Poşta Română a decis, joi, revocarea din funcţie a trei membri ai Consiliului de Administraţie, Dante Stein, Bogdan Florian Matei şi Bogdan Cristian Patriniche, din cauza „managementului defectuos care a condus la acumularea de datorii mari într-o perioadă scurtă de timp”, a anunţat MCSI.

Recent, compania a anunţat că se află în iminentă incapacitate de plată, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă