12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCurtea Constituțională a României aprobă "grațierea mascată"

Curtea Constituțională a României aprobă “grațierea mascată”

Curtea Constituţională a României a decis, miercuri, ca deținuții care stau în condiții improprii în închisoare să primească zile libere drept compensație, respingând astfel ca neîntemeiată sesizarea opoziției pe proiectul de modificare a Legii executării pedepselor, informează Realitatea.net.

Judecătorii au luat astăzi în discuție obiecția de neconstituționalitate formulată de 51 de deputați PNL și USR cu privire la proiectul de modificare a Legii executării pedepselor.

Astfel, prin modificarea Legii executării pedepselor, deţinuţii vor primi un beneficiu de şase zile care se vor considera executate la o perioadă de 30 de zile petrecute în condiţii de detenţie improprii. USR a susţinut varianta beneficiului de trei zile acordate la 30 de zile în condiţii improprii, deoarece perioada de şase zile este mult prea mare.

Potrivit ordinii de zi a plenului CCR, se va discuta pe obiecţia de neconstituţionalitate a legii pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecţie formulată de 51 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România.

Pe 9 mai, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

"Prin modificarea Legii executării pedepselor, deţinuţii vor primi un beneficiu de şase zile care se vor considera executate la o perioadă de 30 de zile petrecute în condiţii de detenţie improprii. USR a susţinut varianta beneficiului de trei zile acordate la 30 de zile în condiţii improprii, deoarece perioada de şase zile este mult prea mare", preciza la acea dată USR.

Uniunea considera că este "excesivă" creşterea beneficiului în zile considerate executate de la 20% la 25% pentru munca remunerată, de la 25% la 33% pentru munca neremunerată şi de la 33% la 50% pentru munca pe timp de noapte.

În opinia USR, reglementarea actuală este suficientă. "Acest proiect de lege prevede posibilitatea de a cumpăra zile executate de pedeapsă, ceea ce este imoral şi periculos. De asemenea, se va crea o discriminare bazată pe avere: deţinuţii care au situaţie materială bună sau o familie care să îi susţină vor putea să renunţe mai uşor la salariul pentru munca prestată, faţă de un deţinut fără susţinere sau fără familie", declara deputatul USR Stelian Ion, membru al Comisiei juridice, conform Agerpres.

USR aprecia că instituirea obligativităţii impuse autorităţilor din penitenciare de a acorda deţinuţilor unele recompense "fără a putea decide de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă, nu este justificată".

"Formula propusă de PSD este incorectă pentru că nu ţine cont de situaţia individuală a fiecărui deţinut, ceea ce va conduce la situaţii inechitabile, în care unii deţinuti care beneficiază de condiţii bune de detenţie se vor bucura de acelaşi beneficiu ca şi deţinuţii cazaţi în condiţii mult mai proaste.

PSD urmăreşte doar noi modalităţi de a-şi scăpa membrii şi clientela politică de executarea pedepselor la care au fost condamnaţi pentru furtul sistematic din banii publici", afirma deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice.

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă