Cu două zile în urmă, Ucraina semna împreună cu Chevron un acord de exploatare a gazelor de şist din două regiuni situate în vestul ţării, care se poate ridica la o valoare de 10 miliarde dolari, după ce, în septembrie, semnase un acord aproape identic pentru câmpurile din bazinul Donului cu Shell. În aceeaşi zi, la Varşovia, ministrul de Externe polonez, Radek Sikorski, pleda în discuţiile cu secretarul de stat, John Kerry, pentru deblocarea exportului american de gaze naturale către Polonia. Şi tot în aceeaşi zi, în Parlamentul de la Bucureşti se discuta o propunere de lege care interzice exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică.
Rezervele de gaze naturale conven-ţio-nale ale României se epuizează rapid – mai avem gaz pentru aproape zece ani –, iar depozitele din Marea Neagră nu vor putea fi exploatate mai devreme de 2020. Pe de altă parte, perspectivele de a aduce gaze naturale din regiunea caspică scad drastic pentru România, în condiţiile în care proiectul Nabucco a căzut, iar AGRI (Azerbaidjan, Georgia, România) este prea costisitor pentru a fi şi viabil. Între timp, actorii energetici din jurul României se mişcă foarte repede în direc-ţii diferite, dar care au numitor comun: creează concurenţă şi presiune asupra producţiei româneşti de gaz. Astfel, guvernul socialist al Bulgariei a hotărât, în mod previzibil, să exploateze la maximum legăturile strânse cu Moscova şi doreşte să reactiveze triplul proiect energetic ruso-bulgar – conducta de gaz South Stream, centrala nucleară de la Belene, şi conducta de petrol Burgas-Alexandropoulis. Dacă ultima este improbabilă, prima este aproape o certitudine, în condi-ţiile în care lucrările au fost deja inaugurate şi sunt în desfă-şurare atât în Rusia, cât şi în Bulgaria (nu ca la Iaşi-Ungheni, unde am asistat la o punere în scenă butaforică de ochii televiziunilor şi Europei).
Dacă Bulgaria mizează pe ruşi pentru gaz ieftin, Polonia şi Ucraina mizează pe americani. Exploatarea de gaze de şist în Polonia merge greu (nu există decât 40 de puţuri funcţionale, cu o producţie de circa opt milioane de metri cubi pe an), astfel încât, pentru a-şi reduce depen-denţa de Rusia, polonezii au pus ochii pe gazul de şist american, care este mult mai ieftin decât cel european, nefiind legat de preţul petrolului. Problema este că legislaţia federală interzice companiilor americane să exporte gaze naturale în ţările cu care SUA nu au acord de liber schimb decât în baza unor -acorduri negociate bilateral. Polonia – de departe cel mai important actor central-european şi unul din cei mai importanţi aliaţi ai SUA – are şanse mari să obţină favorurile Washingtonu-lui în chestiunea gazelor. Şi dacă polonezii nu vor reuşi să importe „peste rând”, există totuşi o certitudine că gazul american ieftin, obţinut în proporţie de peste 40% din rezerve de şist, va ajunge în Europa în momentul în care abia declan-şatele negocieri privind crearea unui spaţiu de liber schimb SUA-UE se vor fi încheiat. Or, când navele cu gaz natural lichefiat (LNG) american vor ajunge pe ţăr-mu-rile europene, realitatea energetică se va modifica radical. Polonezii, dar şi alţii încearcă să se adapteze rapid.
Kievul semnează cu Chevron
Cea mai spectaculoasă evoluţie o are însă Ucraina, care în mai puţin de trei luni a semnat două acorduri în valoare de până la 10 miliarde de dolari fiecare, pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist. Pe 12 septembrie, Ucraina a semnat un acord cu Royal Dutch Shell pentru explorarea şi exploatarea perimetrului Yuzovska, situat în bazinul Donului – regiunea Harkov, în estul Ucrainei de unde ucrainenii speră să ajungă să extragă în final 20 miliarde de metri cubi pe an. Shell va investi 500 de milioane în explorare şi până la 10 miliarde în exploatare. Perimetrul Yuzovska are rezerve estimate de 4.000 de miliarde de metri cubi.
Marţi, ucrainenii au dat o nouă lovitură semnând un acord similar cu americanii de la Chevron pentru blocul Oleska din vestul Ucrainei. Chevron ar urma să investească 350 milioane dolari în explorare şi 10 miliarde în exploatare în decursul următorilor 50 de ani. Rezervele din blocul Oleska sunt estimate la aproximativ 850 miliarde de -metri cubi, autorităţile de la Kiev sperând să obţină o pro-ducţie de 8-10 miliarde de metri cubi pe an. În condiţiile în care anul -trecut, potrivit unei statistici rea-lizate de British Petroleum, Ucraina a consumat 50 miliarde metri cubi de gaz, dintre care 18 din producţie internă şi restul cumpărat de la Gazprom, cele două exploatări ar acoperi în -;totalitate consumul intern ucrainean.
Impactul asupra României
Vestea despre acordul semnat de Chevron cu Ucraina este importantă pentru România din cel puţin trei puncte de vedere. În primul rând, România şi Ucraina intră în competiţie pentru serviciile Chevron. De acum înainte, una din ţări va deveni standard pentru cealaltă în materie de facilităţi şi reglementare, o poziţie care, deocamdată, defavorizează România, care, în calitate de membră UE, are de respectat norme europene de mediu, ce cresc costurile de exploatare, iar Ucraina, nu. Dar, dacă Ucraina va semna Acordul de Liber Schimb cu UE la Vilnius, va trebui în cele din urmă să îşi adapteze legisla-ţia, deci acest avantaj nu va dura prea mult. -Încă un motiv, aşadar, pentru ca Bucureştiul să susţină asocierea Ucrainei la UE şi ieşirea acestei ţări din sfera Moscovei. Pe de altă parte, un avantaj al României este faptul că în Ucraina Chevron va trebui să realizeze exploatarea în parteneriat 50%-50% cu o companie privată ucraineană, iar în România, nu. În schimb, nu este clar ce se va întâmpla cu redevenţele. Atât Victor Ponta, cât şi Daniel Chiţoiu au susţinut în luna mai că redevenţele la exploatările de hidrocarburi vor creşte din 2015, dar nu au spus cu cât. Chiţoiu a sugerat însă că aceasta va fi substanţială, în condiţiile în care, amintea el, în Europa rede-venţa ajunge şi la 20%, în vreme ce în România este de numai 4%.
În al doilea rând, blocul Oleska face parte, aşa cum arată evaluarea Agenţiei americane de Informaţii în domeniul Energiei (EIA), din acelaşi bazin carpa-
tic – Carpathian Foreland – ca şi perimetrul de la Bârlad (perimetrul de la Costineşti făcând parte din Platfoma Moesică). Cu alte cuvinte, dacă Chevron găseşte gaze de şist exploatabile în blocul Oleska, există şanse foarte mari să găsească şi la Bârlad. Deocamdată, forţe cel puţin obscure incită opinia publică românească împotriva lucrărilor de explorare a gazelor de şist, iar demons-traţiile pe jumătate ecologiste, pe jumătate naţionalist-mistice au forţat Chevron să -suspende lucrările. Potrivit oficiali-tă-ţilor ucrainene, exploatarea Chevron va crea în Ucraina până la 15.000 de locuri de muncă şi, în aceste condiţii, autori-tăţilor române le va fi greu să justifice amânarea şi/sau blocarea exploatării în viitor, mai ales că forţa de muncă ucraineană este mai ieftină decât cea românească.
În al treilea rând, cu cele două contracte semnate, Ucraina devine un actor energetic regional de prim rang. Acum câţiva ani, Putin făcea glume sarcastice şi propunea să vândă gaz Ucrainei prin intermediul României. Peste câţiva ani, este foarte posibil ca Ucraina să ia locul Gazprom în regiune, ceea ce îi va creşte şi importanţa geostrategică. În loc de o mare problemă la Răsărit – Rusia –, România s-ar putea trezi cu două. Un motiv în plus pentru ca securitatea energetică şi diversificarea surselor să devină o prioritate reală.
Ce plăteşte Europa
La mijlocul lunii octombrie, comisarul pentru Energie, Günther Oettinger, a publicat lista proiectelor europene de interes comun (PCI) care vor fi finanţate, la propunerea statelor membre, de Uniunea Europeană. Lista României este scurtă şi săracă. Astfel, în materie de gaze naturale, proiectele alese sunt: dezvoltarea capacităţii de pompare în ambele direcţii (reverse flow) pentru conducta Negru Vodă-Isaccea, creşterea capacităţii de stocare a depozitului Depomureş (în prezent, 300 milioane de metri cubi), proiectul AGRI, prin terminalul LNG de la Constanţa şi conducta Constanţa-Arad, o extensie a TANAP, în condiţiile în care Nabucco West a căzut, şi conducta White Stream (Georgia-Ucraina-România). Potrivit expertului în energie Jean Constantinescu, „în domeniul gazelor naturale suntem marginali şi neconvingători. O capacitate de stocare de 3 ori mai mică decât cea bulgărească, un proiect AGRI foarte sumar prezentat, lucrări în staţia Isaccea, o posibilă deri-vaţie din TANAP şi un White Stream (cu Georgia) abia schiţat”, cam la asta se reduc proiectele româneşti. La rândul său, Radu Dudău, conferenţiar universitar şi director executiv al România Energy Center, crede că „ceea ce e propus în mod credibil pentru România, pe segmentul de gaz natural, este introducerea capa-cită-ţii de pompare în dublu sens, care nu ne convine pentru Arad-Szeged, de frica exporturilor către Apus (care nici nu e trecută pe listă pentru că se presupune că o facem oricum), dar ne convine pentru Negru Vodă-Isac-cea, pentru că ne dă un temei să revizuim statutul acestei conducte neconforme cu legis-laţia europeană. E OK şi important proiectul de mărire a capa-ci-tăţii de stocare din depozitul Depo-mu-reş, pentru că România trebuie să-şi sporească capacitatea de depozitare a gazului. În rest, numai chestii nefezabile, care sunt trecute de pomană acolo. Regăsesc proiectul Nabucco West, a cărui soartă a fost deja tranşată. Apoi, alte două proiecte fără şanse, AGRI şi White Stream, care au fost la vremea loc candi-daţi marginali în cadrul Coridorului Sudic de Gaz. Sunt nerealist de scumpe şi, mai ales, nu au surse de aprovizionare. Azerbaidjanul nu poate furniza mai mult de 10 miliarde metri cubi, în total, din zăcământul Shah Deniz 2, iar volumul a fost deja integral alocat proiectului TAP. Va fi produs abia din 2019. Alte proiecte pe acea axă vor trebui să aştepte noi surse azere. În ceea ce priveş-te conducta transcaspică, nimeni din UE nu mai crede serios în ea. Rusia se opune, iar Azerbaidjanul nu are nici capacitatea, nici dispoziţia de a tranzita cantităţi semnificative de gaz turkmen. Cred, aşadar, că toate aceste reziduuri ale Coridorului Sudic vor fi eliminate din listă peste doi ani, cu titlu de nefezabilitate”.
Ce trebuie să facă România. Şi ce face
În aceste condiţii, soluţiile României sunt evidente. Potrivit lui Radu Dudău, România „trebuie în primul rând să-şi valorifice noile surse de gaze, adică cele din Marea Neagră şi… gazele de şist”. În ceea ce priveşte rezervele din Marea Neagră, ieri, ministrul Constantin Niţă a afirmat că până în 2018 OMV va exploata aceste rezerve şi că România va ajunge să exporte gaze naturale. Optimismul lui Niţă a fost însă temperat de preşe-dintele Petrom, Mariana Gheorghe, care a precizat: „Noi nu ne însuşim acest an. Credem că spre sfârşitul acestui deceniu vom putea avea producţie, dacă rezultatul explorărilor va fi cel pe care ni-l dorim. Avem doar o singură sondă făcută într-un mediu în care nu a fost nici o sondă la mare adâncime, totuşi această primă sondă a fost încurajatoare”. Mariana Gheorghe a ţinut să atragă atenţia şi asupra riscurilor, susţinând că „pentru a lua decizia de dezvoltare, trebuie să avem înţelegerea cadrului fiscal”. Cu alte cuvinte, „avem o singură sondă, riscurile sunt mari, aşteptăm să vedem cu cât creşte redevenţa din 2015 ca să decidem dacă investim”. În condiţiile curentului de naţio-nalism economic care traversează România, aceasta este o veste proastă.
În ceea ce priveşte gazele de şist, numai ieri a fost un scandal în Parlament când s-a discutat o propunere a deputatului Tudor Ciuhodaru, de interzicere a exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, procedeu despre care deputatul PP-DD a afirmat că duce România în „zodia cancerului”. Propunerea a căzut la Senat, dar acest mediu politic nu este deloc dătător de speranţe. Radu Dudău afirmă: „Sunt sceptic cu privire la posibilitatea de a valorifica gazele de şist în următorul deceniu. Poate când Rusia însăşi va începe să exploateze gaze de şist – şi cred că o vor face înaintea noastră! – vor constata şi vigilenţii paznici ai bogăţiilor patriei noastre că «tehnologia a progresat». Dar nu m-aş mira nici să fie puse beţe în roate şi proiectului offshore. Constat, de exemplu, că şi exploatările convenţionale sunt acum în vizorul protestelor; populaţia de la Izvoarele e convinsă că sondele Petrom de acolo cauzează cutremurele”.
Orice comparaţie cu Ucraina este, aşadar, superfluă. Cu un guvern care nu are curaj să îşi asume decizii impopulare, dar absolut necesare pentru a garanta securitatea aprovizionării cu gaz a ţării în condiţii de concurenţă dură, România s-ar putea sufoca energetic cu bună ştiinţă.
