16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialComisarul european pentru Piaţa Internă face vineri o vizită în România

Comisarul european pentru Piaţa Internă face vineri o vizită în România

Comisarul european pentru Piaţa Internă şi Servicii, Michel Barnier, face, vineri, o vizită la Bucureşti, urmând să se întâlnească cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, şi cu viceprim-ministrul şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

“Discuţiile cu oficialii români se vor concentra pe tema integrării economice şi relansării pieţei interne, a reformei reglementărilor din sectorul bancar şi al serviciilor financiare, precum şi pe preocupările şi subiectele de interes ale partenerilor români în sectoarele relevante”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Potrivit programului vizitei, Michel Barnier va avea şi o întâlnire informală cu preşedintele Comisiei de Afaceri Europene din Senat, Anca Boagiu, cu vicepreşedintele acestei comisii, Bogdan Niculescu Duvăz şi cu parlamentarii Mircea Geoană şi Andreea Paul.

Cele mai citite

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...
Ultima oră
Pe aceeași temă