11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCoaliția pentru Modernizarea României avertizează: Criza migranților va lovi puternic România

Coaliția pentru Modernizarea României avertizează: Criza migranților va lovi puternic România

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) avertizează autoritățile române asupra crizei migranţilor „care va lovi teritoriul nostru în scurt timp”, informează Asociația pentru Implementarea Democrației (AID).

„În ultimele săptămâni au existat trei incidente, trei încercări de trecere a ambarcaţiunilor pe Marea Neagră lucru ce demonstrează că traficanţii îşi reconfigurează traseul , astfel că exceptând graniţa de vest cu Serbia acum se încearcă un asalt asupra estului României direct prin Marea Neagră în timp ce se intensifică accesul la frontiera cu Serbia.Pericolul creşte pe măsură ce experţii confirmă că traversarea Mării Negre prezintă un grad de dificultate mai amplu fiind necesare ambarcaţiuni mai mari decât simple bărci cu motor iar aceste încercări ale traficanţilor constituie un motiv de îngrijorare pentru autorităţile internaţionale specializate în astfel de probleme”, informează sursa citată.

Citiți textul integral aici.

Cele mai citite

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
Ultima oră
Pe aceeași temă