3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialCNATDCU a decis: Pandele nu a plagiat

CNATDCU a decis: Pandele nu a plagiat

Comisia de Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică a CNATDCU a avizat, cu şase voturi din şapte, unul dintre membri fiind absent, raportul comisiei independente de lucru prin care se arată că Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari, nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat, cu titlul „România şi noile provocări generate de integrarea europeană”.

Din grupul de lucru format la Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a analizat teza de doctorat a lui Florentin Pandele au făcut parte conferenţiarul universitar Cristian Niţă şi conferenţiarul universitar Veronica Mihalache, ambii de la Academia Naţională de Informaţii, precum şi profesorul universitar Claudiu Ţupulan de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

„Ieri (joi, n.r.) am primit de la preşedintele CNATDCU ca, până astăzi la 12 să-i prezint situaţia şi să-i spun de ce se întârzie. Eu le-am trimis celor de la comisie, «Băi oameni buni, până mâine la ora 9 când am şedinţă, ori trimiteţi rapoartele», că n-ai voie să te bagi peste ei, «ori îmi spuneţi de ce nu le-aţi făcut». Doar două rapoarte am primit aseară, raportul domnului Tobă şi al domnului Pandele, pozitive fiind. Deci nu sunt plagiate. Ca obligaţie, prin regulament, am întrunit comisia astăzi de specialitate (…) Şase din şapte, că unul e absent, au avizat raportul”, a declarat, pentru News.ro, Ştefan Prună, preşedintele Comisiei de Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică a CNATDCU.

Prună a spus că, pe el, personal, l-a convins raportul comisiei independente care a arătat, „punct cu punct”, temeiul în baza căruia s-a considerat că lucrările lui Florentin Pandele şi Petre Tobă nu sunt plagiate.

„Vreau să vă spun, ca să fie clar pentru toată lumea: nici preşedintele CNATDCU, nici eu nu am făcut presiuni asupra acestor comisii, «domnule, trebuie să daţi un anumit verdict, ca să fim corecţi». Asta este ce au gândit ei, da? Au gândit, ne-au pus la dispoziţie, aseară (joi, n.r.), acest raport, noi l-am avizat şi conform procedurii l-am înaintat preşedintelui CNATDCU”, a mai spus Prună.

Raportul comisiei de lucru şi al comisiei de specialitate în Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică din CNATDCU este unul consultativ, urmând ca un vot să fie dat săptămâna viitoare de Consiliul General al instituţiei, a precizat, pentru News.ro, Marius Andruh, vicepreşedinte al CNATDCU.

„Săptămâna viitoare se convoacă un Consiliu General, toţi cei 47 de membri, fizic sau prin videoconferinţă. Vom discuta rând cu rând şi ne vom spune părerea, în funcţie de experienţa fiecăruia, iar decizia va aparţine acestui Consiliu”, a spus Marius Andruh.

Viorel Barbu anunţa, în 30 iunie, că la CNATDCU sunt în lucru mai multe sesizări de plagiat, în cazul lucrărilor de doctorat ale lui Petre Tobă, Gabriel Oprea, Robert Negoiţă, Florentin Pandele, Bogdan Licu, Neculai Onţanu, Mihai Stănişoară, Elena Petrescu, Adela Loredana Popescu, Loredana Radu şi Dumitru Pârvu.

Citeşte şi Una caldă, alta rece, pentru Petre Tobă. Comisia de Știinţe Militare din CNATDCU l-a spălat de plagiat

Potrivit sesizării care a ajuns la CNATDCU, Pandele ar fi copiat în lucrarea sa de doctorat „România şi noile provocări generate de integrarea europeană”, aproximativ o treime din conţinut. Presa a scris şi despre cealaltă lucrare de doctorat a lui Florentin Pandele, „Coordonate juridice şi strategice privind navigaţia maritimă”, susţinută în 2007 la Academia de Poliţie, sub coordonarea lui Ion Dascălu, că ar fi fost plagiată din propria sa lucrare de licenţă.

 

Cele mai citite

Radu Drăgușin a impresionat în Europa League. Nota primită de fundașul român

Radu Drăgușin a avut o prestație solidă în partida dintre Rangers și Tottenham, încheiată la egalitate, scor 1-1, în etapa a 6-a din faza...

Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională „E timpul să NU mai dăm și noi ceva”

Direcția Generală Anticorupție (DGA), în colaborare cu platforma Stop Contrabanda, a demarat vineri, 13 decembrie, o campanie națională de prevenire a corupției, sub sloganul...

Comoara muzicală a lui Michael Jackson, descoperită într-un depozit abandonat: piese nelansate

Gregg Musgrove, un fost ofițer de poliție din California, devenit tată casnic și pasionat de vânătoarea de comori, a făcut o descoperire extraordinară: o...
Ultima oră
Pe aceeași temă