21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCioloș respinge ideea că Dragnea i-ar fi propus funcția de șef al...

Cioloș respinge ideea că Dragnea i-ar fi propus funcția de șef al Guvernului

Fostul premier Dacian Cioloș neagă ideea că ar fi negociat cu președintele PSD, Liviu Dragnea și că ar fi fost dispus să conducă un guvern din care să facă parte social-democrații, după alegerile din 2016.

Cioloș răspunde astfel, printr-un mesaj postat pe Facebook, unor afirmații făcute de predecesorul său în fruntea Guvernului, Victor Ponta.

„Văd că Victor Ponta a scris că aș fi negociat cu Liviu Dragnea să rămân premier în Guvernul PSD. O asemenea bazaconie n-am mai auzit de mult! Nu numai că nu am negociat nimic cu Liviu Dragnea, dar am spus public, răspicat, de mai multe ori, că nu aș accepta să fiu premier sau altceva într-un Guvern împreună cu PSD, după alegerile din decembrie 2016”, a scris Cioloș pe Facebook.

Dacian Cioloș repetă că înaintea scrutinului a explicat „foarte clar” motivele pentru care nu a candidat, precum și faptul că a acceptat să conducă un guvern independent care avea, între altele, sarcina să organizeze două rânduri de alegeri.

„Nu puteam fi și arbitru și jucător. Am crezut și cred în continuare că adevărata politică trebuie să fie bazată pe onestitate și pe ținerea cuvântului dat, nu pe minciună și manipulare. Nu înțeleg de ce Victor Ponta lansează astfel de dezinformări pe piață, dar vă asigur că voi continua să fac politică așa cum îmi spune conștiința, cu încredere și privind oamenii în ochi. Altfel, mai bine merg și-mi văd de meseria mea”, explică Dacian Cioloș.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă