Asociația Colectiv GTG 3010 va organiza, duminică, un eveniment pentru a comemora victimele tragicului accident din Colectiv. Cei care doresc să aprindă o lumânare în memoria victimelor incendiului din clubul bucureștean, vor putea să o facă de duminică seara până luni dimineața.
"În data de 30 iulie, începând cu ora 20,00 și până la ora 8,00 dimineața, a doua zi, va avea loc evenimentul 'Noapte albă la #Colectiv', întrucât se împlinesc un an și nouă luni de la cumplita tragedie care ne-a îndoliat inimile pe vecie. Haideți să ne revedem și să nu îi dăm uitării pe cei care nu se mai află fizic printre noi", se arată într-un mesaj distribuit pe pagina de Facebook a Asociației Colectiv GTG 3010.
Președintele asociației, Eugen Iancu, a declarat că momentul marchează și amenajarea spațiului din Piața Bucur unde a fost amplasat monumentul dedicat victimelor Colectiv.
"Se împlinesc 21 de luni. Cine dorește să aprindă o lumânare, să aducă o floare…, cine poate, când poate, de-a lungul serii, de-a lungul nopții, este invitat să vină acolo", a adăugat el.
Pe 30 octombrie 2015 în clubul bucureștean Colectiv s-a produs un incendiu în urma căruia 64 de persoane și-au pierdut viața și circa 200 au fost rănite. În club, trupa Goodbye to Gravity susținea un concert de lansare a unui nou album. Incendiul a izbucnit din cauza unor artificii aprinse în timpul concertului și s-a extins rapid.