Situația refugiaților din România este abordată confuz de multe instituții publice care ar trebui să aibă un rol în administrarea acestei probleme. O inițiativă a societății civile, respectiv Serviciul Iezuiților pentru Refugiați România, și Fundația „Inimă de Copil” au demarat mai multe acțiuni pentru a ușura integrarea refugiaților în estul țării.
Astfel, mai întâi au înființat două Centre Regionale de Integrare a Străinilor, la Galați și Constanța. În cadrul acestor așezăminte, solicitanţilor de azil li se va oferi posibilitatea să învețe limba română. Obiectivul celor trei angajați și al profesoarei de limba română care lucrează la Centrul „My Place” este să școlarizeze 90 de adulți și 60 de copii.
Managerul de proiect, Cătălin Albu, a declarat că foarte mulți dintre refugiații ajunși în România nu vor să rămână la noi, cei mai mulți dorind să plece în Germania sau în țările nordice. „Foarte puțini dintre aceștia doresc să se stabilească și să și rămână aici. Un procentaj nu aș putea să vă dau, dar sunt foarte puțini. Noi nu încercăm să îi convingem să rămână aici. Ei, ca și oricare alt cetățean român, au dreptul la libera circulație pe teritoriul Europei. Atât timp cât au un document de călătorie și sunt primiți în țările respective, ei au dreptul, ca și noi, românii, să caute fericirea în alte țări. Ceea ce încercăm noi este să îi ajutăm pe cei care doresc să rămână aici și le oferim sprijin pentru că, dacă rămân, cu adevărat pot să facă față provocărilor pe care și noi, românii, le avem zi de zi aici”, ne-a declarat Cătălin Albu.
Totul de la zero
Decizia de a pleca are legătură și cu faptul că un refugiat are șanse minime să găsească un loc de muncă în România. Practic, un om care ajunge aici trebuie să ia totul de la zero, pentru că fie nu are o diplomă, fie această diplomă e foarte greu de echivalat. „Este o problemă legată de domeniile de muncă, pentru că mulți vin fără diplome, mulți nu au nici studii și ceea ce pot să facă este să înceapă de la zero. Asta înseamnă, practic, să își construiască cariera de la zero. Ceea ce își doresc ei în primul rând este un venit prin care să se poată descurca, să devină independenți, să poată să-și plătească chiria, să poată să-și ia o mobilă. Domeniile de muncă sunt foarte variate, pentru că vin din țări diferite. Sunt mecanici auto, sunt bucătari, sunt frizeri. Cunosc tot felul de exemple, de la A la Z. Sunt foarte puțini care au studii superioare și problema cea mai importantă pentru aceștia este că nu își pot echivala diplomele sau echivalarea nu se face atât de ușor”, a declarat managerul Proiectului „My Place”.
Totuși, legislația muncii nu îi descurajează pe refugiați. „Noi la capitolul legislație stăm foarte bine în comparație cu alte țări. La noi problema este de practică. Și aici trebuie să intervenim prin parteneriatul cu celelalte instituții, să vedem cum putem noi să ușurăm acest proces, pentru că există birocrație, sunt foarte multe hârtii, se cer foarte multe, iar ei nu vin cu documente. Pentru orice ai nevoie de un document de naștere. Ei nu au așa ceva și așa mai departe. Lucrurile astea mărunte pentru ei sunt majore”, a adăugat Cătălin Albu.
În noul centru „My Place” de la Galați lucrează ca mediatori și doi tineri din Irak, Mohamed Gasmala și Ahmed Taha. Au învățat destul de bine limba română și acum îi vor ajuta și pe ceilalți refugiați să învețe mai repede limba română.
Mohamed Gasmala, în vârstă de 24 de ani, a venit în România în urmă cu un an. A preferat să își părăsească țara pentru că „acolo este greu, avem război”. În Irak era student la Farmacie și muncea uneori ca profesor de sport, alteori ca farmacist. Și-a lăsat familia în Irak și a plecat spre Europa, un drum riscant, despre care spune că „a fost greu, dar nu foarte greu”.
Locuiește la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din Galați și a luat decizia de a-și continua studiile universitare, dar a schimbat domeniul, acum fiind student la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității Dunărea de Jos.
Întrebat dacă un refugiat își poate găsi un loc de muncă, Mohamed spune că „e greu, noi nu știm limba română, asta e una, iar a doua – nu avem certificat”. Despre atitudinea angajatorilor, dacă îi acceptă sau nu, răspunsul este „așa și așa”, ceea ce ar însemna că mai degrabă nu.
Întrebat dacă pe stradă a avut parte de reacții, Mohamed spune: „Da, au fost și bune, și nu bune”, însă la Galați și-a făcut prieteni din Irak, din Siria și chiar printre români. Acum, ca să câștige bani pentru studii lucrează la o firmă avicolă de la Brăila. Ahmed Taha, în vârstă de 28 de ani, tot din Irak, a venit în România în urmă cu 6 luni. În Irak era student la Facultatea de Medicină, specializarea Stomatologie. Vrea să își continue studiile în România. Cu banii se descurcă greu, deocamdată trăind din banii oferiți de statul român pentru cazare și masă.
