15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialDeznodământ înfiorător. Victimele rețelei de sclavie din Argeș încep să se sinucidă...

Deznodământ înfiorător. Victimele rețelei de sclavie din Argeș încep să se sinucidă de frica rudelor celor arestați. Îngrozit de amenințările primite, un bărbat de 54 de ani și-a pus ștreangul de gât

Una dintre persoanele ținute sclave în comuna argeșeană Berevoești a fost găsită spânzurată, luni seara. Este vorba despre un bărbat de 54 de ani, care ar fi recurs la acest gest pentru că s-ar fi temut de rudele celor aflați în arest, informează Mediafax.

După întreg scandalul în urma căruia 34 de persoane au ajuns în arest preventiv şi patru în arest la domiciliu, una dintre victime, Ion Onică, în vârstă de 54 de ani, a fugit la o stână din Dâmboviţa. Potrivit polițilștilor argeșeni, el s-a reîntorc acasă în urmă cu câteva zile, unde ar fi luat la întrebări de rudele stăpânilor de sclavi. Astfel, bărbatul n-ar fi suportat presiunea și s-ar fi sinucis, fiind găsit spânzurat de către fratele său, într-un copac de pe marginea unui pârâu.

Potrivit poliţiştilor, Onică nu a lăsat niciun bilet prin care să-şi explice gestul, iar pe trupul său nu au fost găsite urme vizibile de violenţă. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transferat la Laboratorul de Tanatologie din cadrul Spitalului Câmpulung, unde i se va efectua necropsia în vederea stabilirii cauzelor reale ale decesului. Această moarte a intrat în atenţia procurorilor DIICOT.

În localitatea argeşeană Berevoeşti, anchetatorii susţin că, din 2008 şi până în prezent, mai multe grupuri infracţionale au recrutat 40 de persoane minore şi majore şi le-au constrâns, prin inducere în eroare sau chiar răpire, la executarea de munci sau la practicarea cerşetoriei. Victimele erau bătute, nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanţuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopţii ca să nu poată fugi.

 

 

 

 

Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Ministrul Transporturilor: „Contractul pentru încă un lot din secțiunea montană a Autostrăzii A8 intră în licitație”

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis joi spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului...
Ultima oră
Pe aceeași temă