Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi a transmis, joi, că pe Autostrada A2 București – Constanța s-a produs un carambol de nouă maşini. Autoturismele au derapat din cauza gheții depusă pe carosabil între kilometrul 44 şi 45.
Conform unui comunicat al CNADNR, partea carosabilă a fost acoperită de un strat gros de aproximativ 15 cm de apă şi gheaţă, din cauza precipitaţilor abundente, care au căzut sub formă de grindină, în urmă cu puţin timp.
Citește și: Gheață pe Autostrada București-Constanța
Participanţii la trafic sunt rugaţi să respecte indicaţiile şi restricţiile Poliţiei Rutiere.
Traficul este deviat pe Autostrada A2, de la kilometrul 65, pe DN3, către Bucureşti, din cauza carosabilului acoperit de un strat gros de câţiva centimetri de gheaţă şi apă, la kilometrul 41, ca urmare precipitaţiilor abundente sub formă de grindină, a anunţat Centrul Infotrafic.
Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză foarte redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete de drum şi trafic, iar cei care încheie coloanele de autovehicule trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i avertiza pe cei ce se apropie cu viteză, din spate, să încetinească şi, după caz, să oprească în timp util, evitându-se astfel producerea de coliziuni.