Firmele Automobile Bavaria SRL, Ţiriac Auto SRL şi Porsche România SRL au câștigat licitațiile organizate de Camera Deputaților pentru achiziţionarea a 25 de maşini pentru protocol şi transportul delegaţiilor care vor participa, în toamnă, la Adunarea Parlamentară a NATO, potrivit Mediafax.
Camera Deputaţilor a precizat, la solicitarea Mediafax, că această achiziţie face parte din principalele dotări pe care le are în vedere pentru a asigura bună desfăşurare a a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, aşa cum au fost identificate în urma rapoartelor realizate de Secretariatul internaţional al AP NATO, după vizită de lucru efectuată în 2016.
Linicitaţia s-a făcut pentru trei loturi de autovehicule, astfel: trei autoturime tip limuzină, pentru protocol, trei autoturisme pentru minimum 10 persoane tip van, monovolum, şi 19 autoturisme pentru transportul delegaţiilor prezente la eveniment. Procedura a fost de tip licitaţie deschisă, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.
Camera Deputaţilor a precizat, totodată, că preţul total pentru cele 25 de autoturisme, rezultat în urma negocierilor derulate, este de 3.341.426 lei, respectiv 732.463 euro, mai mic cu 29.5% faţă de estimarea iniţială, de 4.745.378 lei, respectiv 1 milion de euro.
În urma analizei ofertelor depuse, cele trei autoturisme tip limuzină vor fi livrate de Automobile Bavaria SRL, preţul final fiind de 958.470 lei.
Cele trei autoturisme tip van monovolum vor fi livrate de Ţiriac Auto SRL, preţul final fiind de 578.146 lei, în timp ce19 autoturisme pentru transportul delegaţiilor oficiale vor fi livrate de Porsche România SRL. Costul acestora, după negociere, este de 1.804.810 lei.
Potrivit informaţiilor furnizate de Camera Deputaţilor, în momentul demarării procedurii de achiziţie, activitatea de protocol avea la dispoziţie pentru transportul înalţilor demnitari care participă la delegaţii externe două maşini Mercedes S 280, fabricate în anul 1994, şi un Mercedes C 180, fabricat în anul 1997.
În anul 2017, menţionează forul legislativ, au fost retrase din circulaţie 13 autovehicule Mercedes E 200K din cauza faptului că nu corespundeau, din punct de vedere tehnic, şi nu prezentau siguranţă pentru circulaţia pe drumurile publice, bugetul Camerei Deputaţilor neavând disponibilă suma necesară pentru repararea acestora. Astfel, 64% din autovehicule aveau cel puţin o durata normată de viaţă îndeplinită.
Camera Deputaţilor precizează, totodată, că autoturismele achiziţionate vor fi folosite şi pentru alte reuniuni de amploare pe care le va organiza ulterior, precum Conferinţă Mondială a Femeilor Francofone (în noiembrie 2017), Sesiunea Anuală a Adunării Parlamentare a Mediteranei, Centenarul Unirii, Forumul Economic Francofon Regional, în anul 2018, precum şi unele reuniuni de comisii ale adunărilor parlamentare internaţionale, obligaţie ce decurge din statutul Parlamentului României de membru al acestora sau în momentul preluării preşedinţiei Consiliului UE în 2019.
Potrivit informaţiilor furnizate MEDIAFAX, cele 25 de autoturisme vor fi livrate în toamnă, înaintea AP NATO.
Palatul Parlamentului va găzdui în octombrie 2017 sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a NATO. La eveniment sunt invitate 800 persoane, printre acestea numărându-se şi parlamentari din cele 28 de state membre NATO. De asemenea, la eveniment vor participa secretarul general al NATO şi preşedintele AP NATO.
România a mai organizat astfel de sesiuni în octombrie 1997 şi octombrie 2011.