13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialBucureştiul, criticat dur de Washington

Bucureştiul, criticat dur de Washington

Oficialii de la Washington critică din nou autorităţile române pentru că nu au luat măsuri eficiente pentru a reduce traficul de persoane. La fel ca şi în anii trecuţi, Raportul Departamentului de Stat al SUA atrage atenţia asupra greşelilor pe care le fac Guvernul, poliţia şi judecătorii şi din cauza cărora mii de persoane sunt exploatate la muncă, sunt puse să cerşească şi exploatate sexual. În acest timp, cei vinovaţi scapă de multe ori de pedepsele grele din cauza lipsei de reacţie sau a indulgenţei autorităţilor.

Felicitaţi doar pentru efoturi

Americanii apreciază că autorităţile de la noi au depus eforturi pentru a reduce traficul de persoane, au identificat mai multe victime şi au amendat legea în domeniu pentru a interzice cerşetoria forţată, dar de multe ori rezultatele nu s-au şi ridicat la nivelul aşteptărilor. Guvernul nu a răspuns dacă a investigat, pus sub acuzare sau condamnat traficanţi de persoane. În plus, au fost sesizări că procurorii au pus sub acuzare unele victime, pentru prostituţie, se mai arată în Raport.

În 2010, autorităţile române au investigat cu 42 de cazuri de trafic de persoane mai puţine decât în 2009. Peste 400 de traficanţi au fost puşi sub acuzare şi peste 200 au fost condamnaţi în 2010, 145 dintre aceştia din urmă primind sentinţe cu executare. Totuşi, există procese începute încă din 2005 împotriva unor traficanţi, care însă nu au fost finalizate nici până în prezent.

Autoritatea statului care se ocupă direct de victime este Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP). Reprezentanţii acestei instituţii ne-au declarat că, din cele 1.154 de victime identificate în 2010, au primit asistenţă specializată doar 544, pentru că multe persoane au refuzat pe moment acest tip de sprijin. În adăposturi au fost cazate 155 de victime identificate în 2010. În ceea ce priveşte criticile aduse în Raportul SUA, responsabilii ANITP au declarat că este nevoie de o analiză aprofundată înainte de a se pronunţa.

ONG-urile, nesprijinite de stat

Raportul mai atrage atenţia asupra faptului că statul a eşuat în a oferi fonduri pentru ONG-urile din domeniu, fapt ce a periclitat asistenţa victimelor traficului de persoane. Astfel, mai multe adăposturi pentru victime au fost închise în diferite localităţi. Aceasta în condiţiile în care Guvernul a raportat identificarea a peste 1.100 de victime, cu aproape 400 mai multe decât în 2009.

Unul dintre ONG-urile care nu a primit sprijin financiar de la stat este Asociaţia pentru o Comunitate Solidară şi Intervenţie Socială (ACSIS). “Nu am primit fonduri de la statul român, ne-am bazat pe sprijin primit din Belgia.

Am avut un proiect-pilot de prevenire a traficului de persoane, la care au participat 90 de tinere care au primit informaţii despre riscurile la care se expun şi vrem să extindem proiectul. Consider că e nevoie de sprijinul statului şi al ONG-urilor pentru a ajuta victimele şi a preveni traficul de persoane”, a declarat Georgiana Neuman, director executiv la ACSIS.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă