Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au reținut două persoane pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și manipularea pieței de capital.
Potrivit unui comunicat DIICOT transmis miercuri AGERPRES, Ștefan Terziu și Andrei Terziu sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, manipulare a pieței de capital, spălarea banilor, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic.
În urmă cu câțiva ani, presa relata că brokerul Ștefan Terziu ar fi fost implicat în tranzacții neautorizate pe Bursă.
Comunicatul DIICOT menționează că, în cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2008 — 2012 Ștefan Terziu, în calitate de agent delegat de servicii și investiții financiare, aflându-se în raporturi de colaborare cu o Societate de Servicii și Investiții Financiare (SSIF), a constituit un grup infracțional organizat, împreună cu Andrei Terziu și Elena Gabriela Neagu, grup care a avut ca obiectiv, în principal, inducerea în eroare și păgubirea clienților societății de investiții financiare, precum și practici de manipulare a pieței de capital.
Procurorii arată că mecanismul infracțional dezvoltat de Ștefan Terziu a constat în deposedarea victimelor de acțiuni sau de bani prin tranzacționarea repetată a acțiunilor, fără să existe dispoziția prealabilă și scrisă a titularilor acestora, în scopul creșterii artificiale a valorii unor instrumente financiare neatractive pentru piață, urmată de însușirea contravalorii acțiunilor din conturile create exclusiv cu acest scop.
În cauză s-a reținut că inculpatul a conceput o procedură de constituire a setului de documente pe care trebuia să le predea compartimentului de control intern din cadrul SSIF, inversă decât cea legală.
„În acest sens, inculpatul Terziu Ștefan, orientându-se după documentul generat automat de către sistemul informatic constând în confirmarea ordinelor de tranzacționare, i-a determinat pe inculpații Terziu Andrei și Neagu Elena Gabriela să completeze și să semneze atât la rubricile „semnătura agentului”, cât și „semnătura clientului”, falsificând în acest mod ordinele de tranzacționare și constituind astfel arhiva pe luna precedentă. De asemenea, acesta i-a determinat pe cei doi să-și deschidă conturi de tranzacționare la SSIF pe care le-a utilizat tot el în scopul tranzacționării repetate a unor instrumente financiare neatractive pentru piață, dar a căror valoare a crescut substanțial ca urmare a manipulării pieței de capital efectuată de inculpat”, informează DIICOT.
Totodată, procurorii au reținut că inculpații au indus în eroare persoanele vătămate pe care le-au determinat să încheie procuri în formă autentică prin intermediul cărora erau împuterniciți să le reprezinte în fața instituțiilor financiare, inclusiv să deschidă conturi bancare și să efectueze operațiuni pe aceste conturi.
În temeiul procurilor obținute în acest mod, inculpații au procedat la falsificarea documentelor de deschidere a contului de tranzacționare și a contractului de intermediere împreună cu anexele acestuia, precum și la deschiderea de conturi bancare de unde își însușeau sumele de bani rezultate în urma tranzacțiilor.
Prejudiciul produs în cauză este de 4.364.451 de lei.
Inculpații reținuți vor fi prezentați Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit DIICOT, acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești. Suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul de Informații și Protecție Internă.