20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialBotoşani: Românul condamnat pe nedrept în Franţa a ajuns acasă

Botoşani: Românul condamnat pe nedrept în Franţa a ajuns acasă

Marius Murariu, românul care a fost condamnat pe nedrept în Franţa, a revenit, sâmbătă seară, acasă, după opt zile de la eliberarea sa din închisoarea din Lille. El şi-a revăzut familia după aproape patru luni după ce a fost ridicat de Poliţie de la domiciliul său din localitatea Răchiţi şi dus cu cătuşe la mâini în închisoarea Sequedin, potrivit Agerpres.

Bărbatul de 31 de ani, care a fost acuzat de mai multe jafuri comise, în 2003, în Franţa, deşi nu părăsise, până în acel moment, teritoriul României, acuză grava eroare judiciară atât a justiţiei franceze, cât şi a celei române şi cere sancţionarea persoanelor care au greşit.

Deocamdată stau liniştit, îmi revin, stau cu familia. Apoi, probabil va fi un proces, pentru că nu se poate ca o persoană nevinovată să ajungă în situaţia în care am ajuns eu„, a declarat, Marius Murariu.

El acuză, de asemenea, şi diplomaţii români din Franţa, care nu i-au acordat niciun sprijin, atât în perioada cât a fost încarcerat pe nedrept, cât şi după eliberarea sa din închisoare.

Murariu povesteşte că a ajuns după o săptămână în ţară din cauză că nu a avut bani pentru transport, el apelând la şoferul unui tir pentru a fi adus acasă.

Mama acestuia, Lucreţia Murariu, îl va susţine în demersurile sale împotriva statului român şi francez, sperând că, în urma unui proces, fiul său va primi daune morale.

„Mergem până la capătul lumii. Eu, în o sută de zile, am crezut că mor. Ne-au făcut de râs şi ne-au traumatizat familia. Cine a greşit să plătească, şi românii, şi francezii”, a afirmat Lucreţia Murariu.

Avocatul lui Marius Murariu aşteaptă, pe 20 septembrie, pronunţarea instanţei franceze privind nevinovăţia românului, după care va declanşa acţiunea în daune împotriva statului român şi a celui francez.

„Pe 20 septembrie abia se va da hotărârea de achitare a domnului Murariu şi va fi declarat nevinovat şi va fi judecat adevăratul vinovat pentru toate infracţiunile săvârşite. În momentul în care se va da această hotărâre judecătorească şi va fi achitat, vom porni o acţiune în daune împotriva statului român şi a statului francez”, a precizat avocata Daniela Lungu.

Cele mai citite

Atenție șoferi: Obligația de a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă odată cu scăderea temperaturilor și apariția zăpezii

Odată cu răcirea vremii și apariția zăpezii, poleiului sau a gheții, șoferii sunt avertizați că trebuie să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă,...

Restanțe de 700 milioane de lei amenință programul Start-Up Nation 2022, antreprenorii sub presiunea băncilor

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) ar putea înregistra restanțe de plată de până la 700 de milioane de lei până la sfârșitul acestui...

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă