10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialBăsescu: Poveştile despre Kovesi să primească răspuns ferm; sper ca Ghiţă să...

Băsescu: Poveştile despre Kovesi să primească răspuns ferm; sper ca Ghiţă să fie încoronat cu titlul de mincinos

Traian Băsescu a afirmat, sambata, pe Facebook, că speculaţiile legate de raportul privind lucrarea de doctorat al Codrutei Kovesi şi de relaţiile dintre Sebastian Ghiţă şi actualul procuror-sef al DNA trebuie să primească un răspuns ferm, fostul preşedinte exprimându-şi speranţa că la sfârşit Ghiţă "să fie încoronat cu titlul de mincinos", informează HotNews.

"Mă aştept ca inculpatul tupeist Sebastian Ghiţă şi plagiatorul Victor Viorel Ponta, care şi-au permis să spună că eu am fost şeful Codrutei Kovesi, să primească o replică pe măsura tupeului lor. Mi-a plăcut răspunsul dat ieri de Laura Codruta Kovesi, citez "nu am fost, nu sunt şi nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiţă". Răspuns ferm şi fără echivoc, specific unui înalt magistrat cu onoare", a scris Băsescu, potrivit News.ro.

Pe de altă parte, Băsescu susţine că trebuie lămurite speculaţiile legate de raportul tehnic privind teza de doctorat a lui Kovesi şi de participarea ei la evenimente şi sărbători organizate de familia lui Sebastian Ghiţă, în condiţiile în care la acea vreme, 2011-2014, omul de afaceri era inculpat în dosarul Tracia-Asesoft.

"Cu certitudine, cele două poveşti, sper eu fabricate şi care circulă în spaţiul public, au ca obiectiv erodarea credibilităţii şefei DNA. În acelaşi timp, sunt convins că aceste poveşti publice nu vor putea deturna cursul dosarelor penale făcute corect de procurori, pentru că DNA este o instituţie şi nu un singur om", crede fostul şef al statului.

El a adăugat că speră ca aserţiunile lui Ghiţă să fie dovedite ca false. "Cred că toţi cei care au investit şi investesc încredere în Laura Codruta Kovesi au nevoie de un răspuns public ferm al acesteia. Sper din tot sufletul ca, la sfârşitul acestei întâmplări publice, cel încoronat cu titlul de mincinos să fie Sebastian Ghiţă", a încheiat Băsescu.

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă