11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialBăsescu, noi detalii despre cartea de memorii

Băsescu, noi detalii despre cartea de memorii

Fostul președinte Traian Băsescu a oferit, miercuri, mai multe detalii despre cartea de memorii. El a dezvăluit că vorbește în fața unui microfon și ulterior va transcrie memoriile.

”O iau cronologic. Încep de la cum am ajuns eu canditat, în 2004. Gradul de sinceritate va fi 100%, ce nu se poate spune, n-o să scriu. Ce nu se poate spune, nu scriu. Activitatea unui președinte nu poate fi scrsă. O termin la anul, în primăvară. Vreau să fie citibil”, a precizat Băsescu la B1 Tv.

El a precizat că va vorbi despre cei zece ani în care a fost președintele României și a precizat că a a avut parte de două mandate extrem de grele. Mai mult, fostul șef de stat a ținut să precizeze că volumul său va deranja foarte mulți oameni. 

”Au fost 10 ani extrem de grei pentru mine. Ani cu inundații, cu secetă, cu două supendări”, a mai spus Băsescu.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă