7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialAvocatul lui Oprescu, precizări importante despre starea de sănătate a edilului suspendat...

Avocatul lui Oprescu, precizări importante despre starea de sănătate a edilului suspendat al Capitalei

Viorel Mocanu, unul dintre avocații lui Sorin Oprescu, a anunțat, marți, că apărarea a solicitat în mod expres ca edilul suspendat al Capitalei să fie dus la Spitalul Universitar Municipal pentru consult, relatează Agerpres.

”După ce a fost la Spitalul Sf. Ioan aseară, s-a învederat a merge la Floreasca pentru o reevaluare și o posibilă intervenție, dacă se confirmă suspiciunile pentru care a fost dus. Dânsul a spus că nu dorește să meargă și că în situația în care se va ameliora problema este în regulă, iar dacă se va agrava atunci să meargă. Astăzi, domnia sa a solicitat în mod expres, noi, apărarea, am făcut o cerere în scris în acest sens, prin care am solicitat să fie dus la Spitalul Universitar Municipal București. Din ceea ce știu este o problemă cardiacă, nu am văzut documentele medicale ca să pot să confirm și nici nu sunt de profesie. Însă cei doi doctori sunt de cardio. (…) Este o problemă de sănătate care trebuie tratată”, a spus Mocanu.

Citește și: Sorin Oprescu, dus din nou la spital. DNA îi verifică circuitele financiare din conturi

El a precizat că apărarea nu a cerut înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură invocând probleme medicale.

”Domnia sa, în mod expres, refuză să se folosească de acest motiv pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv, pentru că și dumnealui și noi, apărarea, nu înțelegem de ce nu poate să fie cercetat în stare de libertate sub o altă măsură preventivă, dat fiind poziția și persoana domniei sale, fără a ne folosi de motivele medicale. Refuză acest lucru. (…) Nu au fost invocate problemele medicale care erau existente și la acel moment”, a adăugat avocatul.

Citește și: „Perlele“ care l-au plasat după gratii pe Oprescu

În ceea ce privește termenul la care trebuie să primească un răspuns privind controlul medical la spitalul cerut, Mocanu a spus că ”este o ambiguitate”.

”Dacă mergem la Clinica Crețulescu spun că medicul de aici, cei de aici spun că cei de la Clinica Crețulescu (…) Nu mă interesează cine trebuie să-mi dea răspunsul. Pe noi ne interesează să ni-l dea cât mai curând, pentru că noi, prin cererea formulată, am arătat, și este de notorietate, problemele. (…) Dorim ca acest răspuns să vină cât mai urgent astfel încât clientul să poată să fie transportat la spital. Este vorba de un spital public, civil, nu o clinică privată. (…) În momentul în care un reținut sau un deținut solicită să meargă la o clinică privată sau la un spital civil trebuie să suporte costurile transportului. Dacă este vorba de o urgență, atunci ei îl duc și fără solicitarea noastră”, a explicat Mocanu.

Întrebat dacă motivarea judecătoarei Camelia Bogdan ar fi cauza problemelor medicale apărute la Oprescu, avocatul a spus că la acestea ar fi putut să contribuie atât stresul, cât și regimul alimentar al clientului său.

”Nu pot să pun totul pe seama acestei motivări, însă aceste zile de arest preventiv (…) tot stresul, plus regimul alimentar pe care nu poate să-l țină și stresul l-au amplificat. Este posibil să-i fi amplificat stresul și să ajungă la această problemă. (…) Cele două afecțiuni majore de care suferă sunt cumva fatale”, a arătat Mocanu.

Cele mai citite

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă