2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialAproape 600 de tineri au primit ajutor medical, la Electric Castle. Dintre...

Aproape 600 de tineri au primit ajutor medical, la Electric Castle. Dintre ei, cei mai mulți erau beți

Aproximativ 600 de tineri care au participat la festivalul Electric Castle au avut nevoie de îngrijiri medicale, cinci dintre aceștia fiind transportați la spital. Mulți dintre aceștia s-au aflat în stare de ebrietate avansată. 

Salvatorii din cadrul echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență au acordat prim ajutor calificat pentru 557 persoane care au semnalat probleme medicale, iar cinci dintre acestea au fost transportate la spital. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cursul zilei de sâmbătă spre duminică, când au fost asistate 144 de persoane.

Atât pe timpul zilei, cât şi noaptea, echipe de salvatori formate din militari şi voluntari ISU au patrulat în zonele unde s-au derulat concerte, pentru a preveni eventuale situaţii de urgenţă şi pentru a ajuta persoanele cu afecţiuni medicale.

Pe durata festivalului, la locul evenimentului au fost montate două spitale mobile, deservite de personal şi echipamente medicale ale UPU-SMURD Cluj. Acestea au fost asigurate permanent cu patru autospeciale SMURD.

 

 

Cele mai citite

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă